Nu i-a fost usor presedintelui sa se infatiseze Parlamentului cu un mesaj de doua puncte, din care unul a cazut in lupte crancene inainte de declansarea atacului, iar cel de al doilea a iesit cu o victorie zdrobitoare, care aminteste mai mult de Pyrrus, decat de Napoleon.

Pe scurt, problema judetelor fiind cazuta in razboiul rece, n-a ramas actual decat razboiul Constitutiei, care merita pus in balanta si cantarit bucata cu bucata:

1. Trei sute de parlamentari

Vazut-placut: partile au cazut de acord, observand ca baronii tuturor partidelor sunt mai putini de 300. Asadar, baronii au loc destul. OK.

Ceilalti, fara blazon, raman in grija partidului, care le promite o pozitie buna la capitolul "etc".

Cand esti un simplu "etc", inghiti usor in sec ca nu te gaseti pe lista, dar zici merci ca tot existi undeva, macar la garda, la vama, la finante sau oriunde se nimereste si unde, daca nu curge, pica.

2. Parlamentul bicameral

La asa ceva, nu se va cadea niciodata de acord. Ajungem de rasul curcilor, cu un Parlament cat piramida lu Keops si cu o singura camera.

La asta, Opozitia simte frisoane si nici Puterea nu-i prea in apele ei, pentru ca in doua camere incap de doua ori mai multi presedinti decat intr-una singura, de doua ori mai multi vicepresedinti, sefi de grup parlamentar, sefi de comisii si subcomisii, consilieri, masini, secretari si, mai ales, secretare.

Presedintele, insa, stie una si buna: "acest sistem are avantajul ca nu s-ar mai intampla ce se intampla martea, cand se voteaza zeci de legi si foarte putini stiu ce s-a votat".

Din pacate, sistemul nu rezolva ce se intampla joia, cand parlamentarii o sterg acasa pe motiv ca vinerea e zi scurta.

3. Raspunderea judecatorilor

Presedintele are dreptate cand observa ca greselile