Mic și bezmetic, dând mereu din codiță pentru a ajunge cât mai sus și cât mai departe. Cam ăsta e Marian Vanghelie. Visul lui de a deveni ”mare” (primar general al Capitalei, mai exact) a fost curmat brusc, însă, de Victor Ponta care l-a ”ejaculat” (expresia îi aparține chiar lui Vanghelie) de la șefia organizației București a partidului (lipsindu-ne astfel prematur de o confruntare ”de vis” cu Elena Udrea).

Mazilirea precoce a lui Vanghelie (înainte de a avea șansa să candideze pentru scaunul de primar general) este, pe de o parte, efectul previzibil al susținerii pe care acesta i-a acordat-o adversarului lui Victor Ponta, Mircea Geoană, la alegerile de anul trecut și, pe de altă parte, o declarație de curtoazie făcută de șeful PSD către segmentul mai educat al electoratului român.

Întâmplător (dar mai degrabă ”deloc întâmplător” zic eu), trecerea pe linie moartă a lui Vanghelie vine într-un moment în care Traian Băsescu (și implicit PDL, pentru că, inclusiv la congresul democrat-liberalilor a fost evident cine este liderul informal real) și-a rarefiat la maxim susținerea pe care încă o mai avea din partea unor intelectuali români (după declarațiile legate de ”trădarea” regelui Mihai, Băsescu a devenit mai greu digerabil chiar decât Iliescu).

Inapetența unei mari părți a intelectualilor români pentru ”stânga” în ultimii 20 de ani are la origine două mari cauze: anticomunismul și respingerea asocierii cu lideri agramați și demagogi precum Vanghelie. În timp ce Băsescu își pierde aura (oricum lipsită de acoperire) de ”anticomunist”, Victor Ponta se debarasează de un simbol al populismului de mahala. Pe moment, aceaste schimbări de direcție pot părea nesemnificative. Pe termen mediu și lung (pe măsura propagării mesajelor transmise de intelectualii români) efectele pot deveni consistente.

Mic și bezmetic, dând mereu din codiță pentru a ajunge