Greva generală de 48 de ore, care a început marţi, în Grecia, este însoţită de confruntări violente între manifestanţi şi forţele de ordine în piaţa Syntagma din Atena. Poliţiştii greci au tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa mai mulţi tineri ce aruncau cu beţe şi sticle împotriva forţelor de ordine. Confruntările au avut loc marţi, în centrul Atenei, în timpul unei demonstraţii de protest împotriva măsurilor de austeritate ale Guvernului.
Sindicatul controlorilor de trafic aerian a cerut oprirea activităţii marţi şi miercuri timp de patru ore dimineaţa şi patru ore seara, a declarat pentru AFP Anghelos Sotiropoulos, membru al consiliului de administraţie al sindicatului.
Pentru marţi, companiile aeriene greceşti, Olympic Air şi Aegean, au anunţat că vor anula zeci de zboruri, majoritatea curse interne, şi au modificat orele de plecare pentru zeci de zboruri externe.
Şoferii de autobuze, troleibuze, trenuri interurbane şi tramvaie din Atena vor fi în grevă timp de 48 de ore, marţi şi miercuri, în timp ce sindicatul conductorilor de metrou se va alătura acestei mişcări, ceea ce va priva capitala de orice mijloc de transport în comun.
Traficul maritim către insulele Mării Egee (est) şi Ionice (vest) "riscă probabil să fie afectat" din cauza grevei unuia dintre sindicatele marinarilor, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul biroului de presă al poliţiei portuare. Corespondentul RFI la Atena, Monica Chihaia
Greva generală de 48 de ore, care a început marţi, în Grecia, este însoţită de confruntări violente între manifestanţi şi forţele de ordine în piaţa Syntagma din Atena. Poliţiştii greci au tras cu gaze lacrimogene pentru a dispersa mai mulţi tineri ce aruncau cu beţe şi sticle împotriva forţelor de ordine. Confruntările au avut loc marţi, în centrul Atenei, în timpul unei demonstraţii de protest împotriva măsurilor de a