Opoziţia are complexul excluderii, neparticipând deloc la exerciţiul puterii, nu are nicio motivaţie să susţină, chiar şi prin critică, proiectele coaliţiei de guvernare. Chiar dacă unele proiecte par a avantaja inclusiv demersul liderilor opoziţiei, măcar pentru faptul că pe cele nepopulare e mai bine dacă le face adversarul politic, există un ethos al respingerii.

Vina nu este egală, pentru că cei de la putere au mai multe mijloace la dispoziţie pentru a stimula participarea opoziţiei la exerciţiul puterii. Inclusiv prin sacrificii, prin a lăsa şi opoziţiei anumite zone de decizie. Există la politicienii din opoziţie un raţionament care nu este uşor de combătut şi care spune: dacă ai obţinut la alegeri 51% din voturi nu este normal să conduci pentru 100%. Cu alte cuvinte, puterea trebuie mereu distribuită şi redistribuită pentru a obţine un echilibru politic dinamic, armonios, echilibru care să poată promova schimbarea socială şi modernizarea unei societăţi.

În lumina acestor raţionamente de fundal, proiectul regionalizării pare că a fost compromis pentru multă vreme din cauza acestei iraţionalităţi politice de fond, chiar dacă el ar fi trebuit să facă parte din strategia de descentralizare, strategie blocată după Rus şi Blaga, iar anul 2008 ar fi trebuit să ne prindă cu tot acest proces terminat. Acest proiect este compromis nu pentru că se opune UDMR sau pentru că nu este de acord USL, ci pentru că a fost compromis în ochii opiniei publice, în ochii comunităţilor. Baronii locali din toate partidele au găsit deja un suport de masă pentru a milita împotriva desfiinţării feudelor lor şi se vor folosi de asta mult timp de acum încolo. Se vor pune în fruntea maselor, vor milita pentru orice, doar să rămână ei distribuitorii unor fonduri care vin cu ţârâita de la Bucureşti.

Mă bazez pe două studii pe care le-am făcut, la un interval de două săptămân