Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Torje s-a accidentat în cantonamentul din Austria

Publicat in Adevarul, marți 28 iunie 2011 ·

Mijlocaşul e accidentat şi, după ce a ratat şi partida cu FC Trepca, sînt şanse minime de a evolua mîine.Gabi Torje a scăpat ieri dimineaţă de antrenamentul dur comandat de Liviu Ciobotariu. Mijlocaşul de 21 de ani a ieşit pe gazon alături de colegii săi, dar a avut alt program.

După două ture de teren în alergare uşoară, s-a tras la umbră, pe saltea, şi a efectuat exerciţii fizice, alături de Georgian Păun, care se află încă în perioada de recuperare. Chiar şi de acolo, Torje nu a fost impasibil la ce se întîmplă cu ceilalţi dinamovişti: "Cîte ture aveţi? Ce timp trebuie să scoateţi?".

Medicii susţin că ar fi vorba doar de o contractură musculară, însă fotbalistul s-a ferit ieri să loveasca mingea după ce aceasta ajunsese din greşeală la el, preferînd să o returneze cu mîna şi, aproape sigur, nu va evolua nici mîine, cu divizionara secundă din Germania, FC Ingolstadt, de la ora 21.30, la Kundl, în direct la Digi Sport, conform gsp.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump avertizează că ”nu este așa departe” Al Treilea Război Mondial. Angajamentul asumat de liderul SUA

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, 19 februarie, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „Al Treilea Război Mondial” nu este „aşa departe”, relatează CNN. „În în

Procedură în premieră la Spitalul “Babeș” Timișoara, pentru investigarea intestinului subțire

Timpolis acum o ora
Sursă foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie “Dr. Victor Babeș” Timișoara anunţă că realizează investigaţii ale intestinului subțire, în premieră, printr-o capsulă endoscopică.   Potrivit medicilor

Elevii, prea ocupaţi cu TikTok-ul în timpul orelor. David: Este de neacceptat

Mediafax acum o ora
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat joi dimineaţa la Antena 3 CNN că va verifica de ce nu se utilizează reglementările existente privind folosirea telefoanelor mobile în şcoli. „E efectiv de neacceptat într-o şcoală. Există mecanisme şi m-

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 11 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Trump spune că va resuscita acordul cu Ucraina privind mineralele rare, altfel lucrurile nu îl vor face pe Zelenski „prea fericit”

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a fost tratat „destul de nepoliticos” în timpul unei vizite recente la Kiev, unde o afacere cu minerale rare a fost respinsă de Ucraina, relatează CNN. Trump a declarat c

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 13 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Volodimir Zelenski se întâlnește cu trimisul lui Donald Trump, după un adevărat război al declarațiilor dintre cei doi președinți

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să-l întâmpine joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost dur criticat de omologul său american, Donald Trump, care l-a etichetat drept „dictator”. Liderul ucrainean, ale cărui p

România ratează banii din PNRR. Marcel Ciolacu se întâlnește cu Ursula von der Leyen pentru a discuta despre stadiul reformelor

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu se va întâlni, vineri, 21 februarie, cu șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta despre stadiul reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). România se află aproape la coada clasame

Dinamica relațiilor de muncă în 2025: principalele priorități pentru echipele in-house

HotNews acum o ora
Nu există multe domenii juridice pe piața românească care să treacă în fiecare an prin schimbări atât de revoluționare precum dreptul muncii. În ultimii trei ani, apetența legiuitorului nostru de a reglementa și suprareglementa chestiuni precum evit

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 5 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Vremea

București
acum

-1°
joi

-11°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°