Contra sumei modice de 100 milioane euro, televiziunile şi-au cîştigat dreptul să stea alţi 3 ani în genunchi în faţa LPF
Zarurile au fost aruncate. Nu, nu e bine, asta poate fi remarca unui jucător de casino, iar noi în fotbal avem domni. Domnii încasează acum 100,44 milioane de euro pentru trei ani, sumă pe care o putem scrie şi 100.440.000, astfel încît cei care beneficiază de spectacolul produs de echipele domnilor să realizeze cîţi bani poţi cîştiga vînzînd meciuri precum Concordia Chiajna-Ceahlăul sau CS Mioveni- Pandurii. Asta ca să luăm doar cîteva capete de afiş dintre partidele pe care Liga I le va programa din a doua jumătate a lui iulie încolo. Deci nu zarurile au fost aruncate, ci banii. Sau poate nu. Orice societate respectabilă, cu o forţă financiară importantă şi cu o cotă de piaţă considerabilă, cazul RCS-RDS, îşi face anumite calcule de rentabilitate. Profitabilă sau nu, e afacerea lor.
Afacerea amatorului de fotbal este să aibă acces la un produs cît mai atractiv, pe un abonament cît mai accesibil. Ca să se întîmple aşa, este necesar ca nevoile consumatorului de fenomen sportiv să fie satisfăcute de furnizorul de servicii televizate. Acestea sînt canalele TV care au obţinut unul sau mai multe pachete ale meciurilor din Liga I. Experienţa recentă arată că bucuria în sine a cumpărării drepturilor de a televiza partidele în dauna concurenţei i-a făcut pe mulţi dintre conducătorii acestor canale să uite că pentru banii foarte mulţi pe care i-au plătit Ligii (cluburilor), puteau şi erau datori să pună condiţii. Or, din felul în care s-a derulat contractul anterior, a părut că LPF dictează, iar televiziunile pun capul în pămînt. Motivele acestei pasivităţi rămîn totuşi neclare. Nepricepere sau interes ocult? Poate vom afla cîndva.
Într-un campionat care suferă din cauza lipsei de calitate a jocurilor, creşterea temperaturii mediatice
