Primul exemplu de „Aşa nu!”, indicat de arhitectul Teodor Frolu (46 de ani), este Pasajul Basarab. Podul este ridicat după un concept vechi de 40 de ani şi este util doar pentru un sfert din locuitorii Bucureştiului.

Bucureşti 2011. Zgârie-nori cu geamuri fumurii răsar printre blocurile gri, comuniste, şi case ridicate încă din perioada interbelică. Buldozerele scoase în stradă de Primăria Capitalei pentur a face loc unor bulevarde şi mai late distrug totul de-a valma, clădiri de patrimoniu, protejate doar pe hârtie prin lege. Lasă, în schimb, „monumentele” din cartierele muncitoreşti, ridicate la ordinul Ceauşescu.

Aceste anomalii nu le văd însă toţi arhitecţii din Capitală. „Mulţi specialişti în urbanism au contribuit la punerea în practică a planurilor fostului dictator. Unii dintre ei nu s-au rupt de conceptele comuniste nici în secolul al XXI-lea”, a declarat Teodor Frolu.

Cu toate acestea, urbanistul susţine că nici cel mai recent proiect de „salvare” a Bucureştiului, Zona Metropolitană, nu este o soluţie. „Ca să tragi utilităţi la 20 de kilometri, trebuie să te gândeşti la costuri şi să ai în vedere dacă este un câştig pentru Capitală. În schimb, am putea stimula zone moarte precum esplanada sau Casa Radio”, a mai spus Frolu. El a adaăugat că problema traficului din zona Basarab trebuia rezolvată, dar nu prin ridicarea unui pasaj.

Adevărul de Seară: Cum arăta Bucureştiul acum 30 de ani şi ce a devenit?

Teodor Frolu: Era aglomerat. Zonele Sfânta Vineri, Piaţa Unirii, aşa le percepeam, agitate, vii, aveai o relaţie cu oamenii. Lucru care nu se mai întâmplă acum. Dar erau zone sigure, nu m-am simţit, copil fiind, în dificultate în oraş, nu mă simţeam pierdut. E foarte impotantă această senzaţie şi vine din felul în care este organizată strada. În zilele noastre, strada nu e pentru pietoni. Zona pietonală e ceva