Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tarife mai mici în roaming pentru apeluri în UE

Publicat in rfi, marți 28 iunie 2011 ·

Operatorii de telefonie mobilă trebuie să scadă din iulie preţurile pentru apelurile în roaming efectuate în spaţiul UE. Unii operatori din ţară au pus deja în aplicare noile prevederi europene. Potrivit normelor europene, tarifele pentru apelurile efectuate în roaming în spaţiul Uniunii Europene vor fi de 0,35 euro/minut.

Potrivit normelor europene, tarifele pentru apelurile efectuate în roaming în spaţiul Uniunii Europene vor fi de 0,35 euro/minut. Vorbim de o scădere progresivă în condiţiile în care în urmă cu doi ani costul unui astfel de apel era de 43 de cenţi în timp ce în 2010 preţul a fost fixat la 39 de cenţi.

Din vara aceasta, tariful va fi aşadar de 35 de cenţi pentru un apel efectuat în timp ce apelurile primite în roaming vor fi taxate cu 11 cenţi. Şi aici vorbim de preţuri mai mici: comparativ cu 2009 vorbim de o scădere de 8 cenţi iar faţă de anul trecut tarifele sunt mai mici cu 4 cenţi.

În ceea ce priveşte mesajele text, preţurile rămân neschimbate şi anume 11 cenţi pentru un mesaj expediat.

Aceste tarife intră în vigoare oficial de la 1 iulie. Unii operatori de telefonie mobilă din România le-au introdus încă din luna iunie. Astfel, compania de telefonie mobilă Vodafone a anunţat că va aplica tarifele cerute de Comisia Europeană încă de la jumătatea lunii iunie - acestea fiind valabile atât pentru statele membre cât şi pentru ţările din Spaţiul Economic European: Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, precum şi în Elveţia.

Şi clienţii Orange care şi-au activat roamingul de la jumătatea acestei luni beneficiază deja de tarifele micşorate.

La rândul său, operatorul de telefonie mobilă Cosmote a anunţat că va pune în aplicare noile tarife de la 1 iulie ceea ce va însemna pentru abonaţii săi o reducere de peste 10 procente respectiv aproape 27 la sută pentru apelurile în roaming.

Şi compania RCS & RDS a anu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 32 minute
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 2 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 5 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 2 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 56 minute
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Superliga, play-out: Liderul Hermannstadt a învins Politehnica Iaşi, scor 1-0

News.ro acum 2 ore
Formaţia Hermannstadt, lider în play-out-ul Superligii, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Politehnica Iaşi, în etapa a opta din play-out. Golul a fost marcat de Stoica, în minutul 75. Hermannstadt: Căbuz – Antwi, Căpuşă,

LIVE DE LA 20:30 Universitatea Craiova - CFR Cluj, bătălie pentru locul 2 în play-off-ul Superligii » Echipe probabile + cote

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
și se întâlnesc azi, de la 20:30, în etapa a 8-a din play-off-ul Superligii. Meciul e liveTEXT pe GSP.ro și în direct la Prima Sport 1 și Digi Sport 1. U CRAIOVA (4-3-3) Rezerve Absenți: Antrenor CFR Cluj (4-3-3) Rezerve: Absenți Antrenor Stadion Ar

SuperLiga: FC Hermannstadt, lider detașat în play-out. Poli Iași tremură în continuare

HotNews acum 2 ore
FC Hermannstadt a învins echipa Poli Iași, scor 1-0, într-un meci disputat sâmbătă în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Ambele echipe au avut numeroase ocazii în partida de la Sibiu, însă portarii Cătălin Căbuz și Jesus Fernandez s-au remarca

Vremea

București
acum

11°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

11°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
Timisoara
acum

13°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°