Patru dintre şefii săi de stat din ultimii 70 de ani sunt în viaţă: Regele Mihai şi cei trei preşedinţi de după 1989 - Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu. Cel mai puţin a deţinut puterea Emil Constantinescu - 4 ani. Regele a domnit, formal, 7 ani, dar vreo patru au fost în timpul regimului lui Ion Antonescu, care şi-a arogat titlul de „conducător al statului". Ion Iliescu ne-a fost preşedinte timp de 10 ani. Când îşi va încheia al doilea mandat, şi Traian Băsescu va totaliza tot 10 ani. Aşadar, suntem contemporani cu oamenii care, mai bine sau mai rău, au condus vreo trei decenii România: ţara noastră, a părinţilor şi a bunicilor noştri.
Unul dintre ei - actualul preşedinte - o mai face încă, până în 2014. După care va deveni - ca şi Regele Mihai, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu - un fost şef de stat. Şi va fi judecat de istorie, cum se spune. Va apărea în manualele de şcoală. Poate că elevii anului 2050 vor rămâne, din lecţia despre preşedinţia lui Traian Băsescu, cu o singură idee: că în vremea sa România a aderat la Uniunea Europeană. Va fi frustrant şi nedrept ca, dintr-o zbatere de 10 ani, elevii viitorului să reţină doar un fapt sec, dar aşa-i cu istoria, cu manualele, enciclopediile şi dicţionarele: simplifică şi reţin doar faptele esenţiale: Traian Băsescu - 2007 - UE.
Asta, desigur, dacă Uniunea Europeană va mai exista atunci şi dacă va mai fi privită aşa cum e acum: ca un lucru bun care i s-a întâmplat României. Dacă, între timp, UE va dispărea, sau se va face Eurabia, sau va fi integrată în Rusia Mare, sau va deveni o anexă economică a Chinei, sau Dumnezeu ştie ce va mai fi, atunci lucrurile se vor complica şi în manualele de istorie. S-ar putea, bunăoară, ca în ele să scrie că în vremea lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu a avut loc o trădare a intereselor naţionale ale României: în loc să se alie
