* concret, celor 3,6 milioane de lei (aproape 1 milion de euro), puşi la bătaie pentru realizarea parcului, li se mai adaugă suma de aproape 17.000 lei * alocarea banilor a fost aprobată ieri, în cadrul unei şedinţe ordinare a CLM Brăila
Ieri, în cadrul şedinţei ordinare a CLM Brăila, consilierii locali au aprobat suplimentarea sumei aferente cheltuielilor decontate de la bugetul local pentru realizarea proiectului "Extindere spaţii verzi prin realizarea unui parc în cartierul Lacu Dulce". Concret, celor 3,6 milioane de lei (aproape 1 milion de euro), puşi la bătaie pentru realizarea unui parc în cartierul Lacu Dulce, li se mai adaugă suma de 16.913,60 lei.
Reamintim că lucrările la noul obiectiv se referă la realizarea unei reţele proprii de utilităţi publice şi a branşamentelor la apă şi electricitate, precum şi racordul la sistemul public de canalizare. De asemenea, pe lista obiectivelor mai există şi realizarea drumurilor (infrastructură şi suprastructură) şi aleilor, dar şi amenajarea spaţiilor verzi.
De materializarea proiectului se va ocupa firma "Garden Center Grup", din Bucureşti. În ceea ce priveşte sursa de finanţare, banii vin, în părţi egale, de la bugetul local, dar şi de la bugetul de stat în cadrul Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului în realizarea de spaţii verzi în localităţi. * concret, celor 3,6 milioane de lei (aproape 1 milion de euro), puşi la bătaie pentru realizarea parcului, li se mai adaugă suma de aproape 17.000 lei * alocarea banilor a fost aprobată ieri, în cadrul unei şedinţe ordinare a CLM Brăila
Ieri, în cadrul şedinţei ordinare a CLM Brăila, consilierii locali au aprobat suplimentarea sumei aferente cheltuielilor decontate de la bugetul local pentru realizarea proiectului "Extindere spaţii verzi prin realizarea unui parc în cartierul Lacu Dulce". Concret, celor 3,6 milioane de lei