Dacă cineva îşi va bate vreodată capul cu întocmirea unei enciclopedii a ipocriziei naţionale, scandalul iscat de declaraţiile lui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai ar trebui să aibă parte de o analiză detaliată. Nu neapărat prin atitudinea deloc inteligentă a preşedintelui României, ci mai degrabă prin ceea ce a stârnit ea în rândul multor caste.

Spectacolul aşa-zisei indignări a fost unul de un grotesc năucitor. E nevoie de multă tărie de caracter plus o inimă sănătoasă ca să-ţi păstrezi mintea limpede în faţa unei asemenea explozii de resentimente. Au fost scoase la înaintare ghilotinele reducţioniste, forumurile s-au încărcat de sânge, spumele la gură şi ochii ieşiţi din orbite au ţinut loc de argumente. Bâtele ideologice, care până mai ieri proslăveau discursurile anti-monarhiste, s-au transformat brusc în floricele cu blazoane regale pictate pe petale. Călcai pe "fanatici" ai tronului, care urlau din toţi rărunchii "Trăiască regele!" A gemut ţara de comunişti-regalişti, de fascişti-regalişti, de neonazişti-regalişti, de etc-regalişti. Fiecare şi-a dat cu părerea după cum l-a tăiat capul. Toţi aveau în traistă asul adevărului istoric, toţi ştiau care, cum şi ce a făcut. "Dacă declaraţia lui Traian Băsescu a fost nesimţită la puterea a doua, reacţiile la ea sunt nesimţite la puterea a zecea", explica, pe bună dreptate, Dragoş Paul Aligică. Desigur, din flăcările acestei apocalipse n-a lipsit şi prezenţa "regalistului" Ion Iliescu, care gâfâia indignat, uitând probabil de "afecţiunea" cu care, la începutul anilor '90, l-a expulzat, îmbrâncindu-l din ţară, pe Regele Mihai.

Dincolo de teribilismul şi iresponsabilitatea opticii, declaraţiile lui Traian Băsescu au scos la lumină un nou subiect tabu al societăţii româneşti. Mai exact, celor trei tabu-uri - punctate excelent de Dorin Tudoran -, pentru care în România rişti să fii călcat la pr