Proiectele de mici dimensiuni, realizate cu viziune, sunt cele care ar putea duce la creştere economică în următorii ani. Dificultăţile de ordin legislativ şi climatul economic ostil nu îi împiedică pe antreprenorii români să-şi proiecteze afaceri pe termen lung.
Proiectele de mici dimensiuni, cu viziune pe termen lung, „insule de normalitate pe care ni le putem asuma", sunt cele care ar putea duce la creştere economică pe termen lung. Este una dintre concluziile celei mai recente dezbateri organizate de revista Forbes România, săptămâna aceasta, la restaurantul Heritage din Bucureşti, unde au participat femei de afaceri şi top manageri din domeniul medical, banking, artă şi avocatură. „Nu mai cred în poiectele la scară mare, care să schimbe peste noapte faţa României", spune Corina Martin, preşedinte ANAT.
Dar, mentalitatea, atitudinea şi etica în afaceri sunt alte puncte nevralgice ale mediului de bussines autohton, după cum susţin participantele la dezbaterea Forbes Women organizată de revista de business life Forbes România. „De multe ori, este mai uşor să spunem ce facem în următorii cinci , decât ce vom face luna viitoare sau în acest an", spune Liliana Hagicalil, managing partener al unui business privat în domeniul sănătăţii, Romar Medical. Ceea ce nu înseamnă că interesul antreprenorilor locali pentru a deschide noi afaceri a scăzut în ultimii ani, dimpotrivă. Cât despre abilitatea femeilor în afaceri, statisticile din ultimii trei ani arată că circa 70% din firmele noi sunt înfiinţate de femei.
La polul opus, cifra de 3% - ponderea firmelor cu businessuri mai mari de un milion de dolari conduse de femei în total - arată, deocamdată, supremaţia clară a bărbaţilor la cârma afacerilor de anvergură. În ciuda piedicilor de tot felul, femeile din business îşi păstrează optimismul, deşi recunosc că mai sunt multe lucruri de făcut în ce