Schimburile comerciale dintre România şi Grecia au crescut cu 30%, în primul trimestru al acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat, ieri, Claudiu Stafie, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în cadrul unui forum româno-elen. Astfel, în timp ce importurile Greciei, în ansamblu, au scăzut, anul trecut faţă de 2009, cu 17%, pe fondul crizei economice, România şi-a crescut vânzările către această ţară cu 6,5%, atât exporturile noastre către greci, cât şi importurile ţării noastre din Grecia înregistrând creşteri, potrivit lui Konstantinos Papadopoulos, secretar general pe probleme de Relaţii Economice Internaţionale şi Cooperare pentru Dezvoltare, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Greciei.
Domnia sa a subliniat că vânzările Greciei către România au înregistrat, anul trecut, creşteri de 27%, comparativ cu 2009. Per total, exporturile Greciei au crescut, în perioada analizată, cu 31,5%.
Oficialul grec a subliniat că ieşirea din recesiune se bazează pe orientarea mediului de afaceri către exterior, revenirea exporturilor reprezentând baza unei creşteri economice: "Majorarea exporturilor pare o frână în diminuarea Produsului Intern Brut. După ce acesta a scăzut, o perioadă îndelungată, evoluţia ne-gativă a PIB s-a oprit, începând să se în-regis-treze uşoare creşteri".
Prezent la forumul de ieri, Karolos Papoulias, preşedintele Republicii Elene, s-a arătat încântat de saltul făcut de cele două state, în ceea ce priveşte relaţiile economice, specificând că intensificarea acestora reprezintă unul dintre obiectivele Greciei: "Criza ar trebui să reprezinte o oportunitate pentru colaborarea dintre România şi Grecia. Prezenţa noastră în Balcani înseamnă peste 5.000 de societăţi comerciale şi instituţii bancare, cu un capital social total de 12 miliarde euro. În mod special în Rom