Bursa a crescut cu 0,96%, iar acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au urcat cu 15%, însă pe un rulaj redus, după ce Tribunalul Constanţa a decis că societatea petrolieră nu mai datorează statului niciun ban din creanţa în valoare de 603 milioane dolari convertită în obligaţiuni în 2003.
Acţiunile Rompetrol Rafinare au urcat încă din primele minute cu 15% şi au atins limita maximă de variaţie permisă într-o şedinţă pentru majoritatea titlurilor de la BVB.
"Incertitudinile care «macină» pieţele internaţionale au mai domolit din ardoarea investitorilor de a intra în piaţă, iar asta s-a văzut şi prin diminuarea lichidităţii, iar în prezent cred că speculatorii mai mută o parte din bani de pe unele acţiuni pe altele, de exemplu de pe SIF-uri pe Oltchim sau Rompetrol Rafinare. Astfel de mişcări ale banilor sunt determinate de posibilitatea mai ridicată de câştig din cauza variaţiilor ample pe care le înregistrează acţiuni ca Rompetrol Rafinare sau Oltchim, însă şi riscul este pe măsură", a declarat Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest.
Acţiunile Rompetrol Well Services (PTR), divizia de servicii a grupului Rompetrol, au crescut cu 6,73%, la 0,3789 lei, pe un rulaj de 209.000 de lei.
Murgoci spune că speculatorii vor continua să reacţioneze la creşterile accelerate înregistrate de unele acţiuni chiar dacă nu sunt anunţate informaţii care să determine o astfel de evoluţie.
"Speculatorii merg pe trendul dat de piaţă pentru un anumit emitent. Dacă nu sunt informaţii din partea companiilor, încep să apară tot felul de zvonuri, scenarii şi idei, care ajung să se concretizeze în creşteri ale acţiunilor, care nu au o logică. În cazul Rompetrol era de aşteptat să vedem o astfel de creştere astăzi, după decizia instanţei în problema conversiei obligaţiunilor, însă la Oltchim este clar un trend dat de unii investitori