Preşedintele Rusiei, Dimitri Medvedev, a cerut miercuri guvernului să pregătească un calendar al programului de privatizare, apreciind că vânzarea unor participaţii la principalele companii de stat trebuia să fie una dintre priorităţile executivului în următorii ani, transmite AP.
Ministrul rus de Finanţe, Aleksei Kudrin, a anunţat că şi cea mai mare companie aeriană rusă, Aeroflot, va fi inclusă în planul de privatizare, statul urmând să vândă pachetul de control în decursul a trei-cinci ani.
El a precizat că, în următorii trei-cinci ani, 'statul trebuie să se retragă din pachetele de control al companiilor-cheie' din domeniile financiar, petrolier, al telecomunicaţiilor şi al transporturilor.
Veniturile Federaţiei Ruse din privatizarea primului pachet al activelor de stat vor atinge, în următorii trei ani, 30 de miliarde de dolari, iar din privatizarea celui de-al doilea pachet - cu 25-50% mai mult, a estimat oficialul rus.
Medvedev a subliniat că privatizarea companiilor de stat va atrage mai multe investiţii străine şi va încuraja concurenţa. El a cerut micşorarea rolului statului în economiei.
De asemenea, şeful statului rus a declarat că Rusia trebuie să-şi reducă dependenţa de materiile prime şi să dezvolte un nou model de creştere, bazat pe tehnologiile inovatoare şi îmbunătăţirea infrastructurii industriale.
Planul de privatizare, în valoare de 59 miliarde de dolari, include vânzarea unei participaţii de 10% din cea de-a doua bancă a Rusiei, YTB, pentru 95 miliarde de ruble (3,4 miliarde de dolari).
De asemenea guvernul intenţionează să vândă Sovcomflot, una din cele cinci cele mai importante companii navale din lume, şi două divizii ale companiei ruse de căi ferate, TransContainer şi Freight One.
Guvernul Rusiei a aprobat, în decembrie, planul de privatizare pentr