Ninge cu cenuşă fină şi ace de pin carbonizate în oraşul Los Alamos din statul american New Mexico. Când le striveşti, acele se transformă într-o dâră neagră de pulbere pe care rafalele de vânt fierbinte o şterg repede, parcă într-o încercare de a reveni la normal. Afară se întunecă deşi e doar ora 16.30. Din norii de fum ce acoperă cerul, soarele se întrevede ca un disc roşu, mat.
Tocmai ne-am întors la Los Alamos după o excursie prin canioanele Vestului Sălbatic pe care am încheiat-o apoteotic în Monument Valley, cea mai mare rezervaţie a indienilor Navajo, unde se filmau westernurile cu John Wayne şi seria Indiana Jones. Decorul deşertic de la graniţa dintre Arizona şi Utah e desprins dintr-o altă lume. Soarele incandescent, năucitor, pe care doar noi, turiştii, ne încumetam să-l înfruntăm, se domolea numai la apus, îmbrăcând stâncile în aur roşu lichefiat. În loc să răcorească, vântul puternic biciuia orice făptură cu mii de ace de nisip. Triumful mineralului şi al focului solar asupra vieţii.
Pe drum spre Los Alamos, la amiază a apărut un nor straniu alb-roşiatic ce creştea rapid. Dar nu era nor de ploaie, ci fumul unui incendiu declanşat în pădurile generoase din Munţii Jemez pe care îi traversam pe şosea. Ajunşi la un baraj de poliţie, ni s-a ordonat să ne întoarcem şi să folosim o rută ocolitoare pentru a ajunge în oraş. Eram la nici 6 km distanţă de incendiu. De pe autostradă am urmărit cu stupoare extinderea focului. Din cauza arşiţei, flăcările se propagau violent în pădurea de pin. Fumul devenise greu, cenuşiu.
E duminică după-amiază şi în Los Alamos miroase a hârtie arsă cu lupa. Valizele sunt făcute, baxurile cu apă sunt în portbagaj, radioul transmite din sfert în sfert de oră date despre evoluţia incendiului Las Conchas. La benzinărie e coadă. La radio, muzica relaxantă de jazz nu prevesteşte nimic bun. Orizontul arde.
Ne preg
