- Social - nr. 812 / 29 Iunie, 2011 Asociatia Culturala "Maris Dava” din TarguMures are drept scop principal promovarea, scoaterea in evidenta si impunerea vechilor noastre radacini etnice si spirituale pe care le-au faurit strabunii traco-daco-geti intr-un larg areal balcanic, central si est european. Acest lucru se concretizeaza in temeinic si minutios pregatite conferinte sustinute de specialisti in domenii care au tangenta cu vechea noastra istorie. Prin acestea sunt scoase la iveala diversele laturi ale manifestarilor de civilizatie, de multe ori superioare comparativ cu cele ale popoarelor vecine ale strabunilor nostri. Tema conferintei de joi, 23 iunie a.c., s-a intitulat Armata daca si ea a fost sustinuta de catre domnul Constantin Atanasoaie, analist si istoric militar, in sala de sedinte a Casei Armatei din Targu-Mures. Moderator si coordonator al manifestarii a fost domnul profesor Ion Giju, presedintele Asociatiei. In cuvantul introductiv, acesta a subliniat faptul ca forta statului dac, prestigiul de care el s-a bucurat, dar si respectul si teama pe care le-a impus vecinilor vesnic ravnitori la "pamantul si apa” altora, mai bine de o jumatate de mileniu, se datoreaza si unei exemplare organizari militare. Expunerea de baza, apartinand analistului mai sus mentionat, a valorificat informatiile de natura strict istorica (Herodot, Strabon, Dio Cassius, Eutropius etc.), cu izvoarele literare ale antichitatii (Homer, Hesiod, Ovidiu), apeland si la istoriografia romaneasca (Nicolae Densusianu, Nicolae Iorga, Vasile Parvan). O mentiune inedita a reprezentat-o citarea unor fragmente din De bello Dacico (Despre razboiul cu dacii), lucrare considerata pierduta, dar care a aparut in traducerea lui Simion Lugojan la "Editura de Vest” din Timisoara. Prezentarea a urmat doua metode, care se completeaza reciproc si care reusesc sa puna mai bine in lumina un fapt istori