Scandal în toată regula între procurorii orădeni şi poliţiştii de la circulaţie implicaţi în cercetarea tragicului accident provocat în urmă cu trei săptămâni de interlopul Iuliu Kiss, zis Paprika. Procurorii, care până acum doar supravegheau mersul investigaţiei, i-au reclamat pe poliţişti pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi au preluat în anchetă proprie dosarul deschis pentru ucidere din culpă.
Sesizarea depusă împotriva poliţiştilor la Parchetul Bihor dezvăluie o serie de abateri privind derularea cercetărilor. Printre ele, cea mai gravă e că poliţiştii au omis să ridice pentru expertizare bolidul interlopului, iar viteza din momentul impactului au stabilit-o la indicaţia unui inginer neautorizat.
Premieră
BIHOREANUL a prezentat pe larg, săptămâna trecută, filmul tragicului accident provocat de Iuliu Kiss. Beat fiind, interlopul de 37 de ani nu a ţinut cont de indicatorul care l-ar fi obligat să acorde prioritate de trecere în intersecţia străzilor Meşteşugarilor cu Barcăului, şi a izbit cu maşina un Tico în care se aflau trei tinere. În urma impactului extrem de puternic, Adriana Jurcan (foto) a murit pe loc, iar sora ei geamănă, Anca, şi verişoara Mariana au ajuns în spital în stare gravă.
BIHOREANUL a subliniat că arestarea şoferului era o premieră, măsura fiind determinată atât de gravitatea tragediei prin care trec familiile tinerelor, cât şi de reacţia opiniei publice, care a condamnat toleranţa anchetatorilor şi judecătorilor în astfel de cazuri. Doar anul trecut, 52 de persoane au murit în 51 de accidente petrecute pe raza judeţului, 8 autori fiind reţinuţi de poliţişti, dar niciunul arestat. Iar îngăduinţa autorităţilor nu se opreşte aici. Căci, indiferent cum s-au produs accidentele, instanţele au dat pe bandă rulantă sentinţe blânde. Cel mai recent caz este al şoferului care, având permisul suspendat, a zdrobi