Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza din Grecia trezește temeri în Bulgaria

Publicat in rfi, miercuri 29 iunie 2011 ·

Firma de audit Ernst&Young şi experţi bulgari au analizat efectele crizei din Grecia asupra economiei bulgare. Concluziile sunt negative: investitorii străini se retrag, băncile care aparţin în mare parte unor investitori eleni funcţionează în condiţii de stres.

Corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov

Bulgaria a trecut în 1996-1997 printr-o situație foarte gravă – moneda naționala – leva, și-a pierdut 90 la sută din valoare, salariul mediu a ajuns la echivalentul a 10 dolari, 13 bănci au dat faliment, țara a trecut printr-o gravă criză politică.

Drept urmare, la recomandarea FMI-ului, Bulgaria a introdus sistemul cunoscut sub denumirea consiliu monetar. Acum datoria de stat nu reprezintă decât 15% din PIB în timp ce în Grecia ea este 120 de procente.

La o primă vedere, acum situația economică în cea mai săracă, dar totodată – stabilă din punct de vedere financiar, țară din Uniunea Europeană evoluează spre mai bine. În acest an creșterea economică va depăși 3%, după ce în primul trimestru a fost de numai 0,5, pro gnozează cunoscută companie de consultanță „Ernst & Young”. Pentru 2012 se conturează o creștere de 4,8 iar în 2013 – 5,6%.

După doi ani de continuă scădere, pentru prima dată investițiile străine au marcat o creștere, fie de numai 0,2%.

Adâncirea în continuare a crizei elene însă va putea complica din nou lucrurile - în primul rând, prin reducerea posibilităților de creditare și a exportului. Vor putea apare probleme în sectorul bancar, dominat acum în proporție de 28 la sută, de căteva bănci elene. În ciudă asigurărilor oficiale, mediile avertizează despre scurgeri de capital din filialele în Bulgaria spre băncile-mame. A fost redusă finanțarea de proiecte în Bulgaria și, prin majorarea dobânzilor, se încearcă atragerea economiilor populației.

Bulgaria ocupă primul loc după riscul de creditare care decurge d

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 2 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 2 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum o ora
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 10 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 3 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum 2 ore
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 6 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Vremea

București
acum

-0°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

1°/8°
Iasi
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°