Am citit subiectele din ultimii 7 ani date la limba şi literatura română, în cadrul BAC-ului.
Dacă te uiţi pe bareme şi pe lista mare de subiecte din care se tot alege, premiza ar fi următoarea. Elevul trebuie să cunoască ceva clasici, pînă la unul-doi postbelici (Preda şi Nichita); accidental, poate chiar unii scriitori născuţi după 1960. Să ştie să recunoască elemente de bază într-un text literar etc.
Dar alegerea subiectelor îmi arată şi o altă tendinţă interesantă: literatura e prezentată ca o miere zaharisită, o chestie prea dulce, prea din altă lume, fără nici o miză, fără nici un mesaj care să clatine cumva vreun fir de praf aşezat pe prezent. Amoruri ftizice, înşelătorie de iatac, meditaţie cît cuprinde, natura ca o peltea verde din poveştile lui Calistrat şi cerinţe demne de ironiile lui Creangă despre manualele de limbă de acum două secole.
Începem cu subiectul de acum cîteva zile. Extras din “Nuntă în cer”, de Eliade. Un text despre dragostea unei tipe pentru un intelectual care face o concesie şi o iubeşte, vezi doamne, deşi ar trebui să se ocupe cu chestii complexe, creaţie etc. Frivolizez, dar e sugestiv că sînt alese numai astfel de texte în cheie de floare-albastră-eminesciană. Eliade ar putea provoca mintea unui tînăr cu pasaje ceva mai interesante, provocatoare, controversate chiar. Liceenii ar trebui să înveţe mai multe inclusiv despre derapajele sale de tinereţe, nu doar despre flori, fete sau băieţi. Ca să nu mai vorbim şi de faptul că moda Eliade de acum 30 de ani s-a cam stins, poate e cazul să mai schimbăm obsesiile interbelice.
Alt subiect, tot de anul ăsta, îndemna candidatul să facă un mic comentariu pe marginea vorbelor lui Nichita Stănescu: “A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă”. Pasul narcisist numărul doi a fost făcut cu încredere. După o macho-meditaţie de amor, vine în mod firesc idealul gol din oglindă.
