Campionul nostru mondial la box îşi doreşte ca la partida de sâmbătă, când îşi va apăra centura în faţa lui Jean-Paul Mendy, mama lui să-i fie alături.
Maricica Bute nu a văzut live nicio partidă a fiului ei. Nici din apropierea ringului, nici din faţa televizorului. Ea preferă ca în timpul luptelor lui Lucian să stea singură într-o cameră plină de icoane şi să se roage. Dar, pentru că Lucian Bute va boxa anul acesta pentru prima dată, acasă, în România, pugilistul vrea ca părintele să-i fie aproape!
"Va ajunge şi mama la meci. Am vorbit cu ei şi i-am mai spus o dată, şi tot că «măi mamă, mai bine stau acasă», dar i-am zis ok, lasă că vei veni. Cred că va sta cu spatele la ring", a spus Bute, potrivit Realitatea TV.
"Mi-ar plăcea să vină toţi marii sportivi, Hagi, Nadia, domnul Ilie Năstase... toată lumea pentru că e un meci foarte important şi am nevoie de sprijin. Şi toţi românii, nu neapărat marii campioni", a mai declarat Lucian.