Reorganizarea administrativă a ţării prin înlocuirea celor 41 de judeţe cu opt judeţe mari sau şapte judeţe şi municipiul Bucureşti naşte păreri contradictorii.
Nicolae Ţiripan, directorul Arhivelor călărăşene crede că reorganizarea ţării va fi o catastrofă pentru toată lumea. „Ceea ce vor să facă va fi un dezastru. Nu poţi să te apuci să schimbi ceva doar de dragul de a primi fonduri europene şi să nu te gândeşti la oameni. Prea multe modificări nu fac bine nimănui“, ne-a declarat Nicolae Ţiripan. Aceasta a reamintit faptul că România a suferit transformări din an în an şi că ctualele judeţe au tot fost împărţite şi s-au înfiinţat raioane în interiorul lor. La scurt timp s-a renunţat şi la această formă de organizare, existând situaţii în care s-au făcut modificări şi de câte două ori pe an.
Capitala judeţului Ialomiţa
Din aprilie 1833 până în anul 1950, Călăraşiul a fost capitala judeţului Ialomiţa şi în subordonare regională, reşedinţă a raionului Călăraşi. „În anul 1968 oraşul Călăraşi a primit o lovitură grea. A fost reînfiinţat judeţul Ialomiţa, dar reşedinţa nu a fost stabilită la Călăraşi, ci la Slobozia. Aceasta a fost creaţia lui Ceauşescu şi a fost transformată din comună în oraş. În acel moment toată lumea a investit aici, iar Călăraşiul a pierdut foarte mult la acest capitol“, a mai precizat Ţiripan.
Ţiripan îl contrazice pe Băsescu
Acesta mai spune că între anii 1938-1940 a existat o reorganizare, exact aşa cum cere Uniunea Social-Democrată acum. Şi reorganizarea din anii 1958-1968 a fost un dezastru pentru Călăraşi. Nicolae Ţiripan a mai precizat că preşedintele Traian Băsescu nu ştie nici când s-a discutat prima dată despre judeţe şi dezinformează cetăţenii. „Judeţele datează din anul 1300, s-a încercat formarea lor, dar nu s-a reuşit decât mai târziu, iar preşedintele vine şi spune la televizor că Ceauşescu a inventa