Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele imagini cu Hugo Chavez după intervenţia chirurgicală la care a fost supus în Cuba

Publicat in Romania Libera, miercuri 29 iunie 2011 ·

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a apărut marţi, slăbit dar în formă, la televiziunea cubaneză vorbind cu Fidel Castro, pentru prima dată de când a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă la Havana, la 10 iunie, în urma unui abces pelvian, potrivit EFE şi AFP, citate de Agerpres.

Imaginile au fost difuzate şi de televiziunea din Venezuela, unde guvernul face eforturi pentru a pune capăt zvonurilor care circulă cu privire la starea de sănătate a preşedintelui (56 de ani), de obicei omniprezent în presă.

Au fost prezentate imagini video şi fotografii cu Hugo Chavez, care, îmbrăcat cu un bluzon în culorile drapelului ţării sale, stătea în picioare într-o grădină, conversând cu Fidel Castro, sau aşezat, într-o cameră, vorbind cu liderul revoluţiei cubaneze. Una dintre fotografii îl arată pe Chavez citind ediţia de marţi a cotidianului oficial cubanez Granma.

Imaginile sunt 'din dimineaţa aceasta (marţi)', a spus ministrul venezuelean al comunicaţiilor, Andres Izarra, în studioul postului VTV, unde a prezentat imaginile.

'Îl vedem pe preşedintele Chavez foarte dinamic, astăzi am putut vorbi cu el şi am fost cu adevărat emoţionat. Am schimbat opinii despre materialul pe care urma să-l publicăm astăzi', a spus Izarra.

Şeful statului venezuelan, la putere din 1999, a fost operat de urgenţă la 10 iunie la Havana, unde se afla într-o vizită oficială. Niciun raport medical nu a fost publicat de atunci cu privire la starea sa de sănătate.

Tăcerea şi absenţa de pe ecran a lui Chavez, neobişnuite pentru venezueleni, au făcut loc unei serii de speculaţii cu privire la sănătatea sa.

La sfârşitul săptămânii trecute, cotidianul de limbă spaniolă 'El Nuevo Herald' din Miami semnala, citând surse din cadrul serviciilor de informaţii americane, că Hugo Chavez se afla 'în stare critică, complicată'.

Această informaţie şi una

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 56 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Eurial Invest, livrează peste 550 de maşini către Grupul Cris-Tim

Mediafax acum o ora
Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS şi Opel îşi consolidează divizia de B2B semnând un parteneriat de un an şi jumătate cu Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din România. Astfel, o

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum o ora
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Donald Trump sărbătorește demisia șefului FBI. „E o zi mare pentru America”

Gandul acum 24 minute
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că demisia directorului FBI, Christopher Wray, este o „zi mare pentru America”. De asemenea, Trump l-a prezentat pe candidatul său pentru această funcție, Kash Patel, drept „cel mai calif

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 2 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum o ora
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum 2 ore
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°