Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gala lui Bute creează agitaţie în sportul românesc: "Sîntem o ţară anormală"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 29 iunie 2011 ·

Preşedinţii federaţiilor olimpice susţin că nu este în regulă ca statul să finanţeze o gală profesionistă în timp ce sportul e subfinanţat.

5 milioane de euro reprezintă bugetul galei "Campion pentru România" în cadrul căreia Lucian Bute îşi va pune la bătaie, pentru a 8-a oară, centura de campion mondial. O competiţie profesionistă, care peste tot în lume reprezintă o afacere privată, susţinută însă în România în mare parte cu bani publici, proveniţi fie din fondurile europene ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, fie din sponsorizările companiilor de stat. Două milioane de euro reprezintă doar bursa pentru Bute. 200.000 de euro i-a oferit Rudel Obreja lui Don King pentru a asista la meci. Tot atîta, dacă nu mai mult, costă şi aducerea legendarului ringannouncer Michael Buffer, cunoscut în toată lumea pentru celebra frază "Let’s get ready to rumble!". Tot pe bani vor veni, în cazul în care vor confirma, şi celebrii pugilişti Evander Holyfield şi Lennox Lewis.

Tot de 5 milioane de euro are nevoie şi sportul românesc pentru a continua pregătirile pentru Olimpiada din 2012, conform declaraţiei făcute în ediţia de ieri a Gazetei de către preşedintele forului olimpic român, Octavian Morariu. "Vreau cît a dat statul la gala lui Bute şi pentru cei 100 de sportivi români la Olimpiada de la Londra!", a spus şeful COSR, precizînd că 4 milioane de euro reprezintă deficitul federaţiilor olimpice.

Citeşte dialogul neaşteptat purtat de Octavian Morariu, şeful COR, cu Cătălin Tolontan: "Am ajuns să-i dăm bani europeni lui Don King"

La gestul lui Morariu au reacţionat imediat majoritatea oamenilor din sport. "Nu-mi place să mă leg de altul pentru că nu este frumos. Dar federaţia de gimnastică are de organizat în toamnă un campionat european, primul după 1957, şi nici acum nu am reuşit să obţin cei 300.000 de euro necesari", a declarat Adrian

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 49 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 24 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°