Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile au uitat drumul spre piaţă

Publicat in Curierul, miercuri 29 iunie 2011 ·

După ce ne-au adus criza inflamând un balon al creditării şi un model nesustenabil pentru economia românească, băncile comerciale îşi fac din nou curaj pentru a ne ţine predici despre funcţionarea pieţelor. Încă o dată îi regăsim pe bancheri în postura de pionieri ai capitalismului pe acest pământ, după ce în etapa de pârjol pe care a traversat-o economia naţională în ultimii trei ani au cam lipsit de la nota de plată pentru deciziile nebuneşti pe care le-au luat în trecut.

România s-a împrumutat de la instituţiile internaţionale în 2009 cu o sumă supradimensionată de 20 miliarde euro tocmai pentru că datoria privată pe termen scurt (contractată în cea mai mare parte de bănci) ajunsese la niveluri nesustenabile. Banii pentru care contribuabilul român plăteşte dobânzi au fost utilizaţi de BNR pentru susţinerea cursului de schimb euro/leu... tot în folosul băncilor. Fără aceste intervenţii pe piaţa valutară care să împiedice o slăbire şi mai acentuată a monedei naţionale în raport cu euro, creditele neperformante ar fi explodat în portofoliile băncilor ducând pierderile bulei creditării exact acolo unde ar fi trebuit să ajungă: la instituţiile de credit care au alocat greşit capitalul. Desigur, acesta ar fi fost deznodământul dacă economia de piaţă ar fi funcţionat pentru sistemul financiar.

Trăim însă un capitalism ciudat - aici, ca şi aiurea în lume -, iar băncile au parte de prânz gratuit, servind carnea de tun a debitorilor în perioada cu soare a avântului creditării şi o masă caldă la popotă în vremurile cazone în care statul îi supune la austeritate pe cei mai nefericiţi dintre cetăţeni.

Culmea, din această poziţie privilegiată reprezentanţii băncilor vin să ne dea lecţii despre economia de piaţă. S-a întâmplat nu mai departe de jumătatea acestei luni, când Banca Naţională a României a lansat spre dezbatere publică un proiect de norme care ar

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 21 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 55 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 40 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 37 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 55 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°