Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia vrea să vândă, dar nu găsește cumpărători

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 iunie 2011 ·

A scos la vânzare acțiunile deținute de stat la 39 de aeroporturi, 850 de porturi, câteva companii energetice, bănci, cazinouri. Este chiar dispusă să vândă și câteva mii de acri de pământ, căi ferate și autostrăzi, însă investitorii nu se înghesuie să cumpere mai ales când proteste violente zguduie Atena, iar sindicatele anunță grevă generală după grevă generală. Sursa: REUTERS

Executivul grec a fcut, marți, prima încercare de a vinde câte ceva din bunurile deținute de stat. La hotelul Claridge din Londra, departe de furtunoasa Atenă, investitorii au arătat puțin interes.

Ce-i sperie pe investitori?

Birocrația, puternicele sindicate elene, corupția extinsă și lipsa transparenței, sunt doar câteva dintre motivele invocate de investitori atunci când strâmbă din nas la achiziționarea de active în Grecia, potrivit lui Nikos Stathopoulous, managing partner la BC Partners, companie care a investit mai bine de 3,5 miliarde în Grecia.

”Nici măcar în zilele ei bune Grecia nu era o țară foarte atractivă pentru investitori. Nimeni nu vrea să investească într-un stat unde nu există o piața a muncii flexibilă, unde cu greu poți angaja sau concedia pe cineva”, a declarat Stathopoulous, citat de cotidianul britanic The Guardian.

Acesta a subliniat că riscul ridicat al unei investiții în Grecia va scădea destul de mult prețul companiilor scoase la privatizare, chiar mai mult decât se așteaptă guvernul elen sau Uniunea Europeană.

De aceeași părere este și George Christodoulakis, secretarul special elen pentru restructurarea activelor naționale și privatizare. "Este adevărat că le-am putea vinde mai ieftin decât în condiții normale, însă toți banii obținuți vor fi folosiți pentru plata datoriilor", a declarat Christodoulakis.

”Adevărul trist este acela că nimeni nu va cumpăra ceea ce Grecia este dispusă să v

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Ciolacu- "Nu este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca domnul preşedinte Iohannis să candideze" (VIDEO)

Ziua Constanta acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a fost prezent sâmbătă, 21 sepetembrie 2024, la Cluj. Privitor la candidatura lui Iohannis pentru un post de parlamentar, aesta a precizat că nu crede că este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca p

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 4 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum o ora
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum 47 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Ciolacu, despre lipsa de la întâlnirea cu preşedinta CE: Nu cred că Nicolae Ciucă a scris postarea

Mediafax acum o ora
„Îmi pare rău de postarea domnului Ciucă. Dânsul doar trebuia să fie atent la agenda mea publică, eu am avut CSAT. Mai mult, pentru că m-aţi întrebat, am avut o discuţie cu preşedinta von der Leyen când se deplasa spre Polonia, am avut o discuţie cu

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum o ora
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 3 ore
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 5 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°