Primii oameni sunaţi după ieşirea din probele de matematică sau istorie de la Bac erau meditatorii şi apoi părinţii, la liceul Jean Monnet din Bucureşti, considerat liceul preferat al copiilor oamenilor de afaceri şi ai politicienilor din România.

"Cred că m-am descurcat bine, dom' profesor. La prezentarea unei ideologii am scris de comunism şi felul în care încă mai este apreciat în ziua de astăzi. La tactici de război medievale, am pomenit de Rovine", dădea raportul unul dintre elevi.

Lângă el, altul îşi sunase mama şi îi zicea că, potrivit meditatorului, o să ia o notă bună la matematică. Înconjuraţi de fumul gros de ţigară, elevii de la Jean Monnet se contraziceau în privinţa rolului jucat de Cuza în timpul Unirii sau a locului în care trebuia recurs la Pi în cutare exerciţiu.

"Bac-ul la istorie? Banal... Foarte uşor, evident, dacă ai învăţat ceva", răsuflă uşurat un licean tocmai ieşit din examen. În alt colţ, însă, o fată suspină într-un grup de colege. "Şi aici ce trebuia să fac, să scriu din capul meu"?

Alţii se strigau de la mare distanţă: "Ai scris ceva"? "Am scris tot. Nimic bine".

"Nu puteai să mişti în front"

Într-o scară de bloc, peste drum de liceu, sub un afiş lipit pe uşă de locatari cu mesajul: "Stimaţi elevi, vă rugăm să nu mai folosiţi scara B ca loc de staţionare şi fumat", un grup de elevi staţionau, fumau şi se plângeau de cât de greu a fost să copiezi.

"Nu puteai să mişti în front, frate, n-am reuşit nimic". Tema copiatului a fost des invocată în discuţiile de după Bac. O elevă vorbea la telefon zicând că speră să nu se fi văzut nimic pe camerele de luat vederi din clasă.

Altul, în schimb, se lăuda în gura mare. "La toţi le-am dat, dacă trece Bac-ul clasa mea, datorită mie o trece".

În mulţimea de elevi stau şi doi părinţi. Unul îşi îmbrăţişează fiica şi o îndeamnă să nu mai plângă, pentru că a