Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drepturile Consumatorilor. Europarlamentarul Cristian Busoi: Un punct important al directivei adoptate este dreptul de retragere uniform oriunde se realizeaza tranzactia in UE

Publicat in HotNews, miercuri 29 iunie 2011 ·

Parlamentul European a adoptat, pe 23 iunie, Directiva privind Drepturile Consumatorilor. Este vorba de un act legislativ care prevede noi drepturi pentru consumatori şi noi mijloace de protejare a acestora. Printre acestea se numara dreptul la nivel european al consumatorilor de a se răzgândi într-un interval de două săptămâni după ce au primit bunul comandat, precum si noile cerinţe de informare care obliga comercianţii online să ofere consumatorilor informaţii exacte cu privire la preţul total, mărfurile comandate şi datele de contact ale comerciantului. Cristian Busoi, europarlamentar PNL si membru al Comisiei pentru Piață Internă și Protecția Consumatorilor, a discutat online cu cititorii Parlamentor.ro.

Intrati pe Parlamentor.ro pentru a citi raspunsurile invitatului.

Cu ce ii va ajuta pe consumatorii romani aceasta directiva? Care sunt drepturile de care se vor bucura? Vor fi eliminate taxele ascunse de pe internet? Va fi "ingradita" astfel activitatea companiilor de comert online?

După votul Parlamentului European din 23 iunie, este asteptata aprobarea formală a Consiliului de Miniştri, în luna iulie. Statele membre vor avea o perioadă de maximum doi ani pentru a pune în aplicare noile norme. Directiva adoptata in urma cu o saptamana a fost propusă de Comisia Europeană în octombrie 2008. Citeste aici mai multe despre noile norme europene in domeniul cumparaturilor online. Parlamentul European a adoptat, pe 23 iunie, Directiva privind Drepturile Consumatorilor. Este vorba de un act legislativ care prevede noi drepturi pentru consumatori şi noi mijloace de protejare a acestora. Printre acestea se numara dreptul la nivel european al consumatorilor de a se răzgândi într-un interval de două săptămâni după ce au primit bunul comandat, precum si noile cerinţe de informare care obliga comercianţii online să ofere consumatorilor informaţii exacte

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Traian Băsescu, despre „coaliție”: „O fantomă a răului politic suprem”

Libertatea acum 2 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat luni după-amiază un atac dur la adresa „coaliției”, pe care o numește „o instituție bizară” și „o fantomă a răului politic suprem”.

Culisele ședinței PSD în care Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează / Cine preia șefia partidului și la ce nu s-au înțeles liderii

HotNews acum 5 ore
Liderii social-democrați s-au întâlnit, luni seară, la Vila Lac din Capitală, pentru o ședință în care Marcel Ciolacu a anunțat că își va da demisia de la șefia partidului. Funcția lui urmează să fie preluată de unul dintre prim-vicepreședinți, spun

VIDEO Primul mesaj al lui Călin Georgescu, după prezidențiale: „Îl felicit pe George Simion” / „Mă rog și pentru Nicușor Dan”

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu a transmis luni primul mesaj după pierderea alegerilor prezidenţiale de către George Simion, în care l-a felicitat pe liderul AUR, despre care a spus că „a luptat și mă rog să continue să o facă cu onoare, cu hotărâre și cu energie,

Trump i-a informat pe liderii europeni despre discuția cu Putin: Vom continua să sprijinim Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a lăudat pe Donald Trump pentru ceea ce numește „eforturile sale neobosite” de a obține un armistițiu, potrivit Sky News. Ea a declarat că a fost informată despre apelul telefonic al președintelui SUA

Rusia și Ucraina vor începe imediat negocierile pentru o încetare a focului, anunță Trump, după discuția „foarte bună” cu Putin

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump anunță că discuția la telefon purtată luni cu omologul rus Vladimir Putin a decurs „foarte bine”, iar Rusia și Ucraina vor începe „imediat” negocierile pentru o încetare a focului, notează The Guardian. Trump a pre

Nicușor Dan a anunțat că l-a sunat Marcel Ciolacu, dar nu i-a răspuns. „O să îl sun înapoi”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a declarat luni că a fost sunat de către Marcel Ciolacu, precizând că nu a apucat să-i răspundă, deși își dorește ca social-democraţii să facă parte dintr-un „guvern prooccidental solid”. „M-a sunat Marcel Ciolacu, n-am

Trump l-a sunat mai întâi pe Zelenski și apoi pe Putin

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump i-a sunat luni separat pe omologii săi ucrainean și rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin, în eforturile sale de a găsi o modalitate de rezolvare a conflictului din Ucraina, scriu EFE și Agerpres. Casa

Jador are dosar penal după ce a fost testat pozitiv la drugtest. INML a confirmat că a condus sub influența drogurilor

Libertatea acum 8 ore
Cântăreţul de manele Jador s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând sub influenţa substanţelor interzise. El a fost testat pozitiv la opiacee, în trafic, iar rezultatul a fost confirmat de Institutul de Medicină Legală.

Papa Leon, invitat de Donald Trump la Casa Albă. Scrisoarea primită de la JD Vance

HotNews acum 9 ore
Papa Leon al XIV-lea l-a primit în audiență luni dimineață la Vatican pe vicepreședintele american JD Vance, care i-a înmânat suveranului pontif o scrisoare din partea președintelui Donald Trump prin care acesta îl invită în vizită la Washington, a

Marius Tucă Show începe marți, 20 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

10°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°
joi

14°/27°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

mar.

8°/22°
mie.

9°/22°
joi

11°/25°
vin.

12°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/22°
mie.

13°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/15°
mie.

7°/19°
joi

12°/21°
vin.

13°/22°
Timisoara
acum

mar.

9°/21°
mie.

13°/19°
joi

13°/23°
vin.

13°/22°