Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Laboratorul nuclear militar din Los Alamos a fost inchis, dupa ce incendiile din zona au depasit liniile de securitate

Publicat in HotNews, miercuri 29 iunie 2011 ·

Laboratorul nuclear din Los Alamos (New Mexico, sud), a fost inchis din cauza incendiilor de padure care ii ameninta instalatiile si care au antrenat evacuarea a mii de persoane, relateaza AFP.

Autoritatile americane au oferit asigurari, marti, ca "tot materialul nuclear si periculos" de la Laboratorul national din Los Alamos (LANL), unde a fost creata bomba atomica americana, in cel de-al Doilea Razboi Mondial, "precum si locul principal de stocare al laboratorului, Zona G, sunt protejate si sub control".

LANL a precizat, de asemenea, pe site-ul sau de internet, ca laboratorul va ramane inchis cel putin pana miercuri, in timp ce pompierii au ordonat evacuarea a mii de persoane dintr-un oras vecin.

"Doar angajatii care figureaza pe lista misiunilor indispensabile pot avea acces la laborator in aceasta perioada", a explicat LANL. Aproximativ 42% dintre cei 11.800 de angajati locuiesc in Los Alamos.

"Controalele nu au relevat nicio dispersie de materiale radioactive", precizeaza site-ul.

Pe langa produsele radioactive depozitate in cladirile laboratorului, pe terenurile LANL sunt stocate de asemenea si deseuri radioactive.

Evacuarea din Los Alamos si din regiunile inconjuratoare a fost ordonata luni, dupa ce "flacarile au depasit liniile de securitate", a explicat Michael Thompson, purtator de cuvant al pompierilor.

Infiintat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial ca parte a proiectului strict secret Manhattan Project de a construi prima bomba atomica, LANL ramane unul dintre cele mai importante laboratoare nucleare militare din SUA.

Pe frontul inundatiilor, de aceasta data, autoritatile continua sa supravegheze centrala din Fort Calhoun, in Nebraska (centrul tarii), dupa ce un baraj de protectie al fluviului Missouri a cedat si a provocat cresterea nivelului apelor.

Acest

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 41 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°