Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul de austeritate din Grecia a fost votat. Violenţele au continuat pe străzi

Publicat in Antena 3, miercuri 29 iunie 2011 ·

Update 16.10 - Planul de austeritate a fost votat, după ce din aproape 300 de parlamentari aflaţi în sală, 155 au votat pentru acest plan de austeritate şi 138 împotrivă. Asta înseamnă că Grecia va primi cele 12 miliarde de euro de la FMI şi UE, bani despre care se spune că vor scoate ţara din situaţia în care se află.

După aflarea veştii, demonstranţii au început să arunce cu pietre şi să se îndrepte din nou spre sediul Parlamentului. Oamenii vor să intre în clădire, dar nu se duc pe la intrarea principală, ci pe pe la una laterală, potrivit corespondentului Antena 3. Forţele de ordine au reţinut două persoane.

Joi urmează să fie votată o a doua lege, care face posibile măsurile bugetare individuale şi privatizarea unor active ale statului, potrivit Mediafax.

Update: Un corespondent Antena 3 a fost rănit în timpul manifestaţiilor violente din Atena. Potrivit Veronicăi Todor, o grenadă lacrimogenă a căzut lângă ea. "Ne-am refugiat într-un hotel, simt arsuri pe o mare parte a corpului", a spus jurnalista.

Ciocniri violente la Atena între poliţişti şi manifestanţii care se opun noilor măsuri de austeritate. Mai multe persoane au fost rănite după ce anarhiştii eleni au atacat forţele de ordine care apărau Parlamentul cu bâte şi pietre.

Poliţiştii au intervenit prompt cu bastoane de cauciuc şi gaze lacrimogene şi au îndepărtat protestatarii de Legislativul elen.

Parlamentarii greci au votat un nou pachet de măsuri de austeritate, crucial pentru acordarea unei noi tranşe din împrumutul de 110 miliarde de euro de la FMI şi Uniunea Europeană.

În interiorul Parlamentului, deputaţii examinează textul care prevede economii de 28,4 miliarde de euro şi privatizări masive care ar trebui să aducă 50 de miliarde de euro la bugetul statului până în 2015.

O deputată din cadrul opoz

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 6 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 3 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 3 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°