Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL LIGA I-a. Marea bulibăşeală din fotbalul românesc

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 29 iunie 2011 ·

Că nu mai avem fotbal de înaltă performanţă se ştie prea bine. Că în fotbalul din Carpaţi lupta pentru ciolan este acerbă şi acest aspect se ştie. Ce a fost însă în ultimul timp întrece orice măsură. Nici acum, cu mai puţin de o lună înaintea începerii noi ediţii a primului eşalon, nu se ştie cu certitudine ce echipe au promovat şi care au retrogradat. Au fost comunicate de federaţie măsurile luate, dar oare acestea vor rămâne în picioare când se va primi hotărârea tribunalului din Elveţia? Lui Poli Timişoara i s-a luat dreptul de a evolua în preliminariile Ligii Campionilor şi a fost trimisă în liga secundă. Finanţatorul echipei, Marian Iancu contestă şi aşteaptă hotărârea forului european. Formaţia bihoreană a primit dreptul în teren de a promova după 7 ani, dar nu i-a fost validată promovarea pe aceleaşi motive pecuniare. Cazul Bistriţei ridică şi ea multe semne de întrebare. Sportul Studenţesc, ultima în primul eşalon a fost păstrată, fiind singura dintre retrogradate fără probleme financiare. Echipa din Bănie a fost trimisă direct în Liga a III-a, dar unii spun altceva. Pentru completarea locului disponibil din A s-a programat barajul dintre Săgeata (ocupanta locului III din prima serie a ligii secunde) şi Voinţa Sibiu (ocupanta locului 4 în seria a doua ), la Năvodari. Dacă toate hotărârile vor fi infirmate, cum rămâne cu acest baraj?

Se cunosc însă cu certitudine trei promovate, cu drepturi câştigate în teren: Ceahlăul Piatra Neamţ şi Concordia Chiajna din seria estică şi Petrolul Ploieşti din seria vestică. Pentru a afla cine sunt noile promovate vom face de data aceasta o primă incursiune în palmaresul celor două câştigătoare ale seriilor ligi secunde.

Nemţenii revin în elită după un an de ligă secundă

Formaţia de sub Pietricica a luat fiinţă în Octombrie 1919 în amfiteatrul Liceului Petru Rareş din Piatra Neamţ. Din conducerea de at

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 50 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 55 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 22 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 50 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 4 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

O fetiță a rămas cu handicap grav după o perfuzie administrată greșit

Adevarul acum 39 minute
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească daune uriașe pentru familia unei fetițe, care a suferit sechele grave după ce i-a fost administrată greșit o perfuzie.

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°