Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păzea! Inspector şcolar în acţiune

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 29 iunie 2011 ·

Aproape 20 de elevi constănţeni au fost prinşi cu mâţa-n sac la Bac. Cu şuruburile strânse de la Bucureşti, anul acesta, examenul de la finele liceului nu va mai avea la fel de mulţi supravieţuitori... de pe băncile şcolii. Căci pe cele ale Inspectoratului Şcolar „şefii" sunt bine cocoţaţi.

Bacul 2011! Reguli noi, însă cu modificarea lor în timpul jocului, cu invenţii de examinare, probe practice...„toate-s vechi şi nouă toate", după cum ne-a lăsat poetul vorbă. Intoxicările s-au plasat şi ele la locul lor şi anul acesta, transformându-se în Bau-bau cu sute de capete pentru elevii mai leneşi din fire. S-a vorbit despre camere de supraveghere, despre un Bac de tipul Big Brother, unde fiecare sală de clasă este filmată în detaliu pentru a se evita frauda. Ciu-ciu!!! Adevărul, oameni buni, este că niciun ministru, oricât de radical ar fi el, oricât de pesedist sau pedelist, nu va putea implementa acest sistem. Fără să exagerez, spun că, în absenţa resortului fiţuicilor, jumătate dintre „micuţii noştri iluştri" ar pica Bacul.

Se laudă cei de la Inspectoratul Şcolar că au fost daţi afară 19 elevi din sălile de curs. Este un început, nu îl contest, însă un start timid, fragil... şi în liceele nepotrivite. Şcoala din Ostrov, Colegiul Tomis sau cel de Arte, unităţi mai puţin performante şi cu impact mediatic aproape de 0. Dar pe la Mircea şi Ovidius v-aţi dus, stimaţi controlori? Acolo copiii sunt ideali, ei nu copiază niciodată? Cine îi însoţeşte pe cei de la Ministerul Educaţiei în aceste vizite inopinate? Cine îi „dirijează" spre o şcoală şi mai puţin către alta?

Doamna inspector Aliss Andreescu este organizatoarea-şefă a Bacului constănţean, petrecut până acum fără incidente, dar şi fără accidente. Vă mărturisesc că nu s-a întâmplat să o aud dând vreo declaraţie pe mai marea noastră profesoară. În concluzie, până azi fără accidente! Poate situaţia

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Dolj: Pompierii intervin pentru salvarea unui bărbat căzut într-o fântână adâncă de 30 metri / Persoana a fost scoasă

News.ro acum 10 minute
Pompierii din Dolj intervin, marţi seară, pentru salvarea unui bărbat de aproximativ 36 de ani care a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri şi cu diametrul de 100 de centimetri. UPDATE: ”Colegii noştri au reuşit să comunice cu persoana rămasă c

Accident de snowmobil la Azuga. Turist străin, rănit grav

Ziua Constanta acum 34 minute
Un turist străin a fost grav rănit, marţi, 07 ianuarie 2024, după ce a sărit cu un snowmobil în albia pârâului Azuga. Un moment de distracție s-a transformat într-un accident grav pe pârtiile din Azuga. Un turist străin, dornic să experimenteze spor

Caz șocant în Germania: Un cuplu a mărturisit cum a ucis două refugiate ucrainene pentru a le fura copilul

HotNews acum 2 ore
Un cuplu de germani a mărturisit marţi că au ucis o refugiată ucraineană şi pe mama acesteia, în martie 2024, pentru a le fura copilul, relatează agenția germană DPA, preluată de Agerpres. În prima zi a procesului de la Tribunalul districtual din Ma

Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a murit

Ziua Constanta acum 3 ore
Jean-Marie Le Pen, lider istoric al extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 96

Cătălin Cîrstoiu: Clasa politică nu e pregătită pentru intrarea în joc a unui om cu carieră, cu notorietate profesională / În continuare cred că o echipă de oameni care nu au făcut politică poate schimba în bine soarta acestei ţări. Şi este momentul!

News.ro acum o ora
Medicul Cătălin Cîrstoiu, Manager al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi decan al Facultatii de Medicină Bucureşti, care a fost retras din cursa electorală pentru Primăria Capitalei, după ce iniţial fusese anunţat de coaliţia PSD-PNL, afi

Tudorel Toader, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor: Un demers electoral, CCR nu are procedura revizuirii, judecătorii nu vor fi impresionaţi

News.ro acum 3 ore
Fostul judecător CCR Tudorel Toader, a declarat marţi, despre anunţul lui Călin Georgescu că va merge vineri la CCR, cu avocaţii şi că cere revizuirea deciziei Curţii privind anularea alegerilor, că este vorba despre un demers electoral, pentru că C

Opt ţări din nordul Europei promit să ajute Republica Moldova să facă faţă actualei crize energetice

News.ro acum 34 minute
Opt ţări din nordul Europei - Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia, Islanda şi cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia, Lituania) - au publicat marţi o declaraţie comună în care au promis că vor colabora cu Comisia Europeană şi cu alţi parteneri-c

„Ordonanța trenuleț”, atacată la Avocatul Poporului. Un articol este vizat

Ziua Constanta acum 3 ore
Sindicaliștii au atacat la Avocatul Poporului articolul care prevede înghețarea pensiilor, inclus în ordonanța "trenuleț", a declarat marți Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa. El a precizat că nu a fost atacată toată ordonanța, ci doar articolul 17 d

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 7 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Papa Francisc a numit în premieră o femeie să conducă un „minister” al Vaticanului, însă nu toată lumea e convinsă că ea va avea putere reală

HotNews acum 3 ore
Pentru prima dată în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice, papa Francisc a numit o femeie, pe Simona Brambilla, în fruntea unui „minister” de la Vatican, transmite marţi agenția AFP, citată de Agerpres. Călugăriţa italiană a fost numită p

Vremea

București
acum

mar.

4°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/12°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/10°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

11°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°