Ministrul francez de finanţe Christine Lagarde a primit sprijinul total al americanilor şi al chinezilor în cursa pentru ocuparea poziţiei de director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Susţinerea oferită de China, unul dintre cele mai influente state emergente ale lumii, măreşte considerabil şansele lui Lagarde de a prelua şefia FMI. Boardul instituţiei hotărăşte săptămâna aceasta cine va prelua poziţia, după ce fostul director general Dominique Strauss-Kahn a demisionat din cauza unui scandal sexual.
Lagarde şi-a asigurat sprijinul explicit al unor state care deţin 40% din puterea de vot în cadrul boardului instituţiei financiare internaţionale. Mulţi dintre membrii consiliului care nu şi-au făcut publică preferinţa vor susţine, probabil, concurentul francez.
Singurul contracandidat este guvernatorul băncii centrale mexicane Augustin Cartens, care pare că a rămas cu mult în urma lui Lagarde, cu toate că are printre suporteri Australia şi Canada. Cartens a reuşit să atragă susţinători cu o putere de vot totală de doar 12%.
Ministrul francez de finanţe Christine Lagarde a primit sprijinul total al americanilor şi al chinezilor în cursa pentru ocuparea poziţiei de director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Susţinerea oferită de China, unul dintre cele mai influente state emergente ale lumii, măreşte considerabil şansele lui Lagarde de a prelua şefia FMI. Boardul instituţiei hotărăşte săptămâna aceasta cine va prelua poziţia, după ce fostul director general Dominique Strauss-Kahn a demisionat din cauza unui scandal sexual.
Lagarde şi-a asigurat sprijinul explicit al unor state care deţin 40% din puterea de vot în cadrul boardului instituţiei financiare internaţionale. Mulţi dintre membrii consiliului care nu şi-au făcut publică preferinţa vor susţi