Regret enorm că nu sunt cu voi, să vă privesc cercetător, emoţionat, să vă îmbrăţişez şi să ne sărutăm obrajii de septuagenari.
Ştiţi bine că am răspuns „prezent” la primele trei reuniuni din 1976, 1986 şi 1996. Eram pe atunci maturi, eram frumoşi, ne realizaserăm pe diferite planuri, cu scumpi urmaşi naturali ori doar spirituali. Eu port şi astăzi pe retina ochilor imagini cu noi reuniţi la Şcolile de neuitat din Calea Bucureşti ori din Amanadiei. Au trecut anii, fizionomiile ne-au fost tot mai brăzdate de încercările vieţii, suferinţele de tot felul nu aveau cum să ne mai ocolească vârstele ce înaintau în ritmul lor implacabil. Am ajuns, iată, la etatea de 70 şi de ani. De aici înainte nu mai avem de ales, decât să împuşcăm zilele ce ne-au rămas de trăit, una după alta, dar şi aci cu o condiţie: să nu mai fim risipitori de muniţia vieţii.
Mărturisesc sincer că n-am puterea sufletească să încerc experienţa acestei noi provocări. Mă apăr de surprize, de veşti rele şi de despărţiri ce marchiază şi firile cele mai puţin sensibile. Rămân acasă, în Bucureştiul tuturor deşertăciunilor, cu gândul la solemnitatea din 30 iunie a.c. Trăiesc imaginativ tot protocolul şi toată revărsarea de uimire, dragoste, condescendenţă şi bucurie ce vă va anima — fiindcă în fond robusteţea optimismului trebuie să ne fi rămas mai puţin răvăşită de trecerea Majestăţii Sale Timpul.
Fiţi sigure că telepatic voi fi alături de voi, dragele mele Sorina, Florenţa, Cocuţa, Vetuţa, Felicia, Margareta, Silvia, Irina (dacă eşti acolo), şi cele ce vor mai fi de faţă, fiinţe curajoase, sublime în aş purta cu mândrie oricând şi oriunde demnitatea celor ce ştiu să îmbătrânească frumos; na, că v-am zis-o, fetelor! Simţiţi-mă în mijlocul vostru, simpatici crai de curte veche Piciul Corâci — animatorul nepereche ale decenalelor întâlniri, Florică Lungu, Costică Olaru, Ghiră, Păceană, V
