Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Un sighetean a făcut crimă pentru o ţigară

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iunie 2011 ·

Un tânăr de numai 20 de ani din Sighetu Marmaţiei este acuzat de crimă. În seara zilei de 23 iunie, Ionuţ P., care se afla pe stradă cu un prieten a furat o ţigară pe care victima, Marin T., de 40 de ani, o avea la ureche. Acesta l-a atacat cu un cuţit pe hoţ, dar acesta nu s-a lăsat şi i-a dat cu o piatră în cap. Marin T., a decedat la spital trei zile mai târziu, iar Ionuţ P., este acum acuzat de omor calificat.

Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei a fost sesizată că, la spitalul din localitate, în noaptea de 23/24 iunie, un bărbat necunoscut, a fost adus în stare comatoasă, prezentând urme de agresiune.

Poliţiştii au demarat cercetările şi în scurt timp au identificat partea vătămată şi au stabilit starea de fapt. Victima este Marin T., de 40 de ani, din Sighet. În noaptea respectivă, acesta trecea pe stradă când, doi tineri, Ionuţ P., de 20 de ani şi Graţian P., de 22, i-au sustras o ţigară pe care acesta o purta la vedere după ureche, după care au fugit. Marin i-a urmat şi, când i-a ajuns, cu un cuţit, i-a provocat răni la nivelul toracelui lui Ionuţ P.

Cu intenţia de a-i da o corecţie, cei doi au urmărit la rândul lor bărbatul de 40 de ani, pe care, de la o distanţă de 2-3 m, Ionuţ l-a lovit cu o piatră în cap iar ulterior i-a aplicat şi alte lovituri. Marin T. a decedat însă în spital, în data de 27 iunie, în urma leziunilor suferite. Iniţial încadrată ca agresiune, fapta este acum înregistrată ca omor calificat.

În cauză, poliţiştii, efectuează cercetări sub supravegherea procurorilor criminalişti de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Marmureş, suspectul fiind internat la secţia psihiatrie pentru expertiză de specialitate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 42 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 44 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°