* de această dată, "victimă" a substanţelor halucinogene a fost o tânără în vârstă de 19 ani * fata a început să se simtă rău după ce a consumat etnobotanice şi a fost dusă la spital cu Salvarea
O tânără în vârstă de 19 ani, din Brăila, a ajuns zilele trecute la spital după ce a încercat senzaţiile "tari" oferite de substanţele etnobotanice. De la euforie la agonie nu este decât un pas, pe care fata l-a făcut după ce a inhalat substanţele halucinogene, iar la scurt timp a început să se simtă tot mai rău. Tânăra acuza dureri puternice de cap, devenise palidă şi avea o stare de somnolenţă, care alterna cu momentele de euforie, motiv pentru care familia a chemat Salvarea. Echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) a sosit imediat la locul solicitării şi după acordarea îngrijirilor medicale a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Brăila. "Pacienta prezenta, în urma consumului de etnobotanice, cefalee, stare lipotimică, paloare. După acordarea îngrijirilor medicale şi a primului ajutor a fost transportată la UPU", n-eu declarat surse din cadrul SAJ Brăila.
Medicii de la UPU i-au făcut analizele fetei, care au ieşit bune, după cum ne-a informat dr. Marian Baciu, purtător de cuvânt al unităţii, iar după administrarea tratamentului adecvat, pacienta a fost trimisă la Spitalul de Psihiatrie, pentru consiliere de specialitate. * de această dată, "victimă" a substanţelor halucinogene a fost o tânără în vârstă de 19 ani * fata a început să se simtă rău după ce a consumat etnobotanice şi a fost dusă la spital cu Salvarea
O tânără în vârstă de 19 ani, din Brăila, a ajuns zilele trecute la spital după ce a încercat senzaţiile "tari" oferite de substanţele etnobotanice. De la euforie la agonie nu este decât un pas, pe care fata l-a făcut după ce a inhalat substanţele halucinogene, iar la scurt timp a î