Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niciun vinovat pentru moartea fetiţei strivite sub un panou, în Banca Transilvania

Publicat in Adevarul, miercuri 29 iunie 2011 ·

La doi ani de când un dulap de doi metri s-a prăbuşit peste o copilă de trei ani, anchetatorii sunt încă în căutarea unui vinovat. Pentru a fugi de amintirile dureroase, familia micuţei Laura Costa s-a mutat în California, aşteptând de acolo ca justiţia din România să-şi facă datoria. Avocatul soţilor Costa spune că familia cere băncii daune de milioane de euro.

Luni se vor împlini doi ani de la moartea Laurei Costa, o fetiţă de numai trei ani care a pierit strivită de o piesă de mobilier, în sediul central al Băncii Transilvania Oradea. Ancheta derulată de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea nu a fost finalizată, nefiind identificat încă vreun vinovat pentru teribilul incident. „Suntem aproape de final. Nu este vina noastră că a durat atât de mult. Au fost solicitate numeroase expertize, care au necesitat timp", a explicat întârzierea Simina Goia, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Fiind vorba despre o anchetă în desfăşurare, aceasta a refuzat să dea mai multe detalii despre expertizele solicitate şi concluziile acestora. Lucia Pojoca, directorul Băncii Transilvania Oradea, a declarat, pentru Adevărul de Transilvania, că instituţia pe care o reprezintă a făcut tot posibilul pentru a sprijini anchetatorii. „Am solicitat urgentarea soluţionării cazului şi am pus la dispoziţia procurorilor toate informaţiile solicitate. Până în acest moment nu ni s-a adus la cunoştinţă vreo decizie", a spus Lucia Pojoca.

Citeşte prin ce momente cumplite a trecut familia Costa, mâine dimineaţă în Adevărul de Transilvania

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 35 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Drulă: Orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie. Oricât nu ne plac ideile şi unii dintre candidaţi, cred că trebuie să-i înfrângem la vot / Alegerile – ”un referendum pentru rămânerea în UE” - VIDEO

News.ro acum 13 minute
Fostul preşedinte al USR Cătălin Drulă afirmă, miercuri, întrebat despre cererile de anulare a scrutinului din 24 noiembrie, că ”orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie”. Candidaţii, crede Dulă, t

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 59 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°