Avea 8 ani şi jumătate. O chema Ana Maria, dar toată lumea îi spunea Pompi. Pentru că îi plăcea să bea cu poftă sucuri din peturi la jumătate de litru, atunci când avea. Mamă-sa a născut-o când avea doar 16 ani şi a lăsat-o în grija bunicii. În 2008 a plecat în Spania şi nimeni n-a mai auzit de ea. Pompi a rămas în urmă, într-un cartier mizer din Giurgiu. A crescut şi bunică-sa a dat-o la şcoală unde, zice ea, "nu i-a plăcut”. N-a mers decât două luni, după care şi-a dat şi ghiozdanul, şi caietele, şi uniforma unei verişoare. Îi plăcea, în schimb, să se joace în cimitirul din cartier. Să cotrobăie prin tomberoanele de lângă bloc. Şi să mănânce îngheţată, acadele şi jeleuri colorate, ori de câte ori bunică-sa îi lua alocaţia sau cineva se milostivea de mâna ei întinsă la poarta cimitirului.
Acum două săptămâni, într-o marţi, a fost ultima zi când Pompi şi-a cumpărat îngheţată de la magazinul din cartier. Ultima zi în care bunica, verii şi vecinii au văzut-o alergând fără astâmpăr printre blocuri. Din 14 iunie, fetiţa pistruiată cu ochi căprui şi părul ondulat a dispărut fără urmă.
"Casa” în care stătea Pompi era... o cameră. În nici 20 metri pătraţi, bunica o ţinea pe ea şi încă 7 copii – nepoţi şi o fiică de 10 ani. În încăpere, ca şi în toată clădirea fostului cămin de nefamilişti din cartierul Istru, e o mizerie cruntă. Pe jos sunt coji de pepene, bucăţi de pâine, găleţi cu rufe puse la înmuiat, hăinuţe de copii. O perdea ţine loc de uşă, iar pe lângă rama ferestrei, prin peretele ştirb, bate vântul. Carcalacii se plimbă peste tot, muştele şi ţânţarii sunt la ei acasă. În colţul de la geam, atârnată pe perete, sclipeşte colorat o instalaţie de pom de iarnă, întinsă între doi Moş Crăciuni soioşi. "Ea a pus-o acolo la Crăciun şi, de-atunci, nimeni n-a mai dat-o jos. Îi plăcea tare mult. Se certa cu toată lumea pentru ea, sărăcuţa”, o căinează bu