Duminică este, din nou, « zi de sărbătoare » pe HipodromulPloieşti, pentru iubitorii turfului, fiind programat Derbiul deTrap, întrecere tradiţională rezervată cailor de 4 ani, care revinela data « tradiţională » de disputare - prima duminică din lunaiulie, după ce, anul trecut a fost organizat în octombrie.
La startul celei mai importante curse din an, care se va desfăşurape distanţa de 2800 de metri, se vor alinia, în ordinea numerelor,următorii cai : Sara ROOL (driver A. Marciu), Pamela (Cr. Slate),Only You (M. Păun), Bismark (V. Gheorghe), Amica (M. Mitroi),Ducesa (Ş. Bolgiu) şi Nedora (D. Mirică). Pentru al doilea anconsecutiv, DeMolay Internaţional România, alături de EximBank, deaceastă dată, care sponsorizează cursa "vedetă" cu premii carevalorează peste 1000 de euro. În plus, o altă cursă, ultima areuniunii, care reuneşte la start cei mai buni 8 cai, cu cele maibune recorduri de pe hipodrom, cu timpi de sub 1 min 24 sec pekilometru, este dotată cu premii totale de aproximativ 5000 euro(constând în echipamente specifice curselor de trap), plus cupe,medalii, plachete şi diplome acordate câştigătorilor din celelaltepatru curse ale reuniunii din 3 iulie 2011, în valoare totala depeste 1000 euro.
« 200 deeuro şi un pic »
Organizatorul curselor din reuniunea de duminică, Clubul SportivMunicipal a fost destul de "sărac", anul acesta, valoarea tuturorpremiilor puse la bătaie fiind mai mică decât ceea de anul trecut,din derbi, de exemplu (1600 de lei). Astfel, CSM-ul va premia cursaprincipală a anului cu 900 de lei, dintre care învingătoorul ia 405Ron, în total, fondul de premiere pentru cele 6 curse fiind de doar1440 de ron.
«Reperele » trapului românesc
Istoria curselor de trap, are rădăcini adânci, în acest moment,Hipodromul Ploieşti fiind singurul din România unde se aleargăregulat.
Iată câteva date