Vineri, de la ora 17.00, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, împreună cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, va inaugura oficial Arena Regia, unul dintre cele mai mari complexe hoteliere de lux de pe litoral, situat în imediata apropiere a Campingului Pescăresc de la intrarea în Mamaia Sat.
Unul dintre cele mai mari complexe hoteliere care ar putea creşte atractivitatea turistică a zonei Năvodari va fi deschis în prima zi a lunii iulie. Complexul, situat în imediata apropiere a Campingului Pescăresc de la intrarea în Mamaia Sat, are o arhitectură modernă, include mai multe centre spa, spaţii de cazare şi multiple posibilităţi de petrecere a timpului liber, fiind deja clasat în categoria construcţiilor de 5 stele. Complexul se întinde pe 7,5 hectare, este împrejmuit cu gard înalt din beton şi păzit de o firmă a investitorilor. Arena Regia a fost proiectat de un arhitect care a lucrat în Spania şi în Franţa şi aparţine omului de afaceri Nicolae Moga, asociat cu fostul prefect de Brăila, Mihai Manea. Hotelul de cinci stele Arena Regia este construit după modelul Coloseumului din Roma.
Se pare că investiţia este una de 50 de milioane de euro, iar beneficiile oferite celor care se vor caza în acest complex sunt multiple. Poate cel mai important pentru clienţi este faptul că în incinta complexului va funcţiona o clinică de chirurgie estetică, în cadrul căreia medici veniţi din Germania vor efectua, cu maximă discreţie, operaţii pentru înfrumuseţare şi întinerire. Vineri, de la ora 17.00, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, împreună cu ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, va inaugura oficial Arena Regia, unul dintre cele mai mari complexe hoteliere de lux de pe litoral, situat în imediata apropiere a Campingului Pescăresc de la intrarea în Mamaia Sat.
Unul dintre cele mai mari complexe hoteliere