Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj este în plin proces de reorganizare. Procedura presupune preluarea personalului de la unităţile fiscale desfiinţate recent, dar există şi o reorganizare administrativă, a spaţiilor de lucru. Directorul Fiscului doljean, Eugen Călinoiu, a precizat că zilele viitoare se transferă toate bazele de date de la unităţile fiscale care se închid în judeţ, iar operaţiunile presupun închiderea lucrului cu publicul, pentru că se predau şi se preiau datele fiscale a mii de contribuabili. La iniţiativa Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în Dolj s-au desfiinţat Administraţia Financiară Comunală 1 - care deservea 48 de localităţi din jurul Craiovei, dar şi unitatea din Pleniţa. Contribuabilii urmează să fie împărţiţi între celelalte unităţi fiscale din judeţ, cei mai mulţi revenind Administraţiei Finanţelor Publice (AFP) a municipiului Craiova.
25 de finanţişti ies din schemă
Reorganizarea Fiscului presupune şi disponibilizări de personal. Conducerea DGFP susţine că ANAF a aprobat noua schemă de personal pentru Dolj, dar mai puţin cu 25 de persoane.
Şeful Fiscului doljean a precizat că după reorganizarea structurală a instituţiei, 61 de persoane care lucrau la cele două unităţi fiscale desfiinţate ar trebui să fie preluate de alte structuri ale DGFP Dolj. Dispărând 25 de posturi din schemă, cele care au rămas trebuie ocupate prin concurs. „Numărul de posturi care rămân vacante după reorganizare pot fi ocupate prin concurs, în funcţie de câţi oameni se înscriu pe fiecare post. Pot să fie posturi pe care se înscrie un om - şi atunci nu se pune problema de concurs, dar pot fi şi câte doi-trei pe post“, a arătat Călinoiu.
În plus, Fiscul vrea să reorganizeze spaţiile de lucru, astfel că în clădirea în care a activat AFP Comunală 1 (fosta clădire a Băncii Agricole, pe strada Mihail Kogălniceanu