Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Quo vadis, Rusia?

Publicat in Ziua Veche, joi 30 iunie 2011 ·

General-maior (rt.) Corneliu Pivariu este specialist în informaţii militare, domeniu în care a lucrat aproape 30 de ani, cu misiuni de lungă durată în ţări din Orientul Mijlociu, după care a îndeplinit funcţii de conducere în Direcţia Informaţii Militare/DIM, inclusiv aceea de locţiitor pentru operaţii al Şefului DIM. Recent, a văzut lumina tiparului un tom de interes general - GEOPOLITICA ACTUALĂ, DESCOPERITĂ ÎN 200 DE EPISOADE – scris de generalul Pivariu, motiv pentru care l-am şi invitat la înâlnirile Ziua Veche.

Ion Petrescu -2012 va fi un an decisiv şi pentru viitorul Rusiei, devenită o putere regională, unde marea curiozitate, pentru momentul actual, este menţinerea, sau nu, a tandemului Putin-Medvedev, dincolo de alegerile prezidenţiale. Ce prognoză vi se pare mai viabilă, în acest caz?

General-maior (rt.) Corneliu Pivariu - După alegerea lui Medvedev, ca preşedinte al Federaţiei Ruse, au fost făcute periodic speculaţii privind relaţiile dintre acesta şi Putin, problema fiind intens studiată de celelalte mari puteri, inclusiv SUA, implicit prin intermediul serviciilor de informaţii şi al misiunilor diplomatice, de la Moscova îndeosebi. Începutul mandatului lui Medvedev a fost mai puţin impresionant, comparativ cu Putin, însă treptat acesta şi-a „intrat în rol” şi îşi va încheia un mandat pe durata căruia, în pofida diferitelor speculaţii, relaţiile Medvedev-Putin au fost foarte bune. Cred că unele zvonuri privind diferendele dintre cei doi şi chiar luări de poziţii pe probleme punctuale, care au fost diferite, au fost promovate de aceştia, pentru a verifica loialitatea unor colaboratori apropiaţi sau pentru a descoperi intenţiile reale ale unor parteneri externi. După ultimele declaraţii ale lui Medvedev, acesta nu va mai candida la preşedinţie, dacă Putin îşi va anunţa candidatura, lăsându-l deci pe acesta să facă alegerea. Cred că decizia îi

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Noi avertizări ANM. Cod galben de ceaţă în zone din 8 judeţe

BusinessMagazin acum 10 minute
Localităţi din opt judeţe sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi gheţuş.

Romgaz va furniza gaz natural clienților casnici și non-casnici. Ministerul Energiei salută inițiativa

Ziua Constanta acum o ora
Romgaz își extinde activitatea și va furniza gaze naturale direct către consumatori, atât casnici, cât și non-casnici Ministerul Energiei salută inițiativa strategică a Romgaz, companie energetică emblematică a României, de a-și extinde activitatea

Anca Todoni şi Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal la Australian Open

News.ro acum o ora
Anca Todoni, locul 110 WTA, şi Gabriela Ruse, numărul 125 mondial, au acces, joi, pe tabloul principal la Australian Open, primul grand slam al anului. Todoni, favorită 12, în vârstă de 20 de ani, a trecut în ultimul tur al calificărilor sportiva am

Funeralii de stat pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter

HotNews acum o ora
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii, informează AFP și News.ro

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

POLITICO: România stabileşte o nouă dată a alegerilor, dar riscă acelaşi rezultat

News.ro acum o ora
România a stabilit o dată pentru repetarea alegerilor prezidenţiale după îngrijorările legate de „acţiunea hibridă agresivă” a Rusiei la primul tur, dar există în continuare riscul ca rezultatul să fie similar şi la a doua încercare şi să-l vadă pe

UPDATE - Coaliţia a stabilit data alegerilor prezidenţiale: Primul tur de scrutin va avea loc pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai. Crin Antonescu, reconfirmat candidatul coaliţiei pentru Cotroceni

News.ro acum 13 ore
Coaliţia de guvernare care s-a reunit, miercuri, la Palatul Victoria, a stabilit data alegerilor prezidenţiale, primul tur de scrutin urmând să se organizeze pe 4 mai iar turul doi de scrutin, pe 18 mai, potrivit unor surse politice. PNL a anunţat o

Virusul care se răspândește în China a fost depistat și în România O femeie din Oradea, infectată cu HMPV. Care este starea acesteia

Ziua Constanta acum 27 minute
Direcția de Sănătate Publică Bihor a confirmat primul caz de infecție cu metapneumovirus uman (HMPV) în România. O femeie în vârstă de 67 de ani din Oradea a fost diagnosticată cu această boală. Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, în

Incendii devastatoare în Los Angeles: cel puţin 5 morţi şi zeci de mii de evacuaţi

Mediafax acum 2 ore
Peste 130.000 de persoane sunt afectate de ordinele de evacuare. Printre incendiile principale care afectează comitatul Los Angeles se numără Palisades Fire, considerat cel mai distructiv din istoria regiunii, cu peste 15.800 de acri arşi şi 1.000 d

Biden anulează vizita în Roma pentru a gestiona criza incendiilor din Los Angeles

Mediafax acum 2 ore
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, citată de CNN, Biden a luat această decizie după ce s-a întors miercuri seară din Los Angeles, unde s-a întâlnit cu forţele de poliţie, pompieri şi echipele de intervenţie de urgenţă ş

Vremea

București
acum

joi

7°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

8°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
joi

-2°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

2°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°