Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un junior român face senzaţie în Italia: Peste 100 de goluri în două sezoane

Publicat in Antena 3, joi 30 iunie 2011 ·

Carol Mihai (13 ani) face senzaţie în Italia. Tânărul jucător român a reuşit să înscrie peste 100 de goluri în două sezoane la Voluntas Spoleto, ceea ce i-a adus, în vara anului trecut, un transfer la Foligno Calcio, una dintre echipele cu tradiţie în descoperirea şi lansarea talentelor din Cizmă.

„A fost o perioadă în care am avut multe de învăţat la şcoala de fotbal Voluntas Spoleto. În acest fel am ajuns să înscriu golurile şi să marchez şi de şase ori într-un singur meci de campionat. Am ieşit pe locul al doilea într-un sondaj făcut de SpoletoSport pentru stabilirea sportivului anului şi astfel am intrat în atenţia unor cluburi importante. Anul trecut, Voluntas era a treia în clasament, păcat că după ce am plecat eu au terminat ultimii”, a declarat Mihai într-un interviu acordat site-ului oficial al FRF.

Acomodarea la o echipă mai importantă şi dintr-o divizie superioară nu a fost deloc uşoară pentru Mihai, dar talentatul fotbalist a beneficiat de întregul sprijin al noului său club.

„Foligno Calcio este un club cunoscut în toată Italia pentru că a lansat fotbalişti tineri în Serie A. Nu a fost aşa de uşor, pentru că eu sunt un tip timid şi nu cunoşteam pe nimeni.Totuşi, am avut norocul să am un antrenor bun şi colegi prietenoşi, aşa că am reuşit să mă integrez bine într-o echipă abia creată, cea de la categoria «Giovanissimi Regionali». A fost un sezon în care am evoluat ca vârf împins, al doilea vârf, playmaker, mijlocaş central şi stânga”, explică tînărul jucător român.

Deşi este urmărit de nume importante din Cizmă, AC Milan şi Empoli, Mihai nu se gândeşte încă la o altă echipă: „Deocamdată vreau să rămân la Foligno pentru că în sezonul viitor voi participa la campionatul «Giovanissimi Nazionali», care este cel mai prestigios campionat de juniori din Italia. Suntem în formă, mai ales că luna aceasta am câştigat un t

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 47 minute
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 41 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 5 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°