Între 18 şi 23 iulie, la Academia de Tenis Herăstrău se va desfăşura BCR Open Romania Ladies, turneu cu premii totale în valoare de 100.000 de dolari. Preşedintele FR de Tenis, Ruxandra Dragomir, a anunţat că s-au făcut demersurile pentru ca întrecerea să figureze în calendarul WTA începând de anul viitor.
Organizatorii turneului întrecerii se aşteaptă ca la ediţia din acest an s participe 5-6 jucătoare din top 100 WTA. Director al turneului, Marius Comănescu a precizat că dintre jucătoarele române mai bine clasate au confirmat până acum participarea Irina Begu, Raluca Olaru, Elena Bogdan, Simona Halep şi Mădălina Gojnea. "Ne aşteptăm la o participare foarte ridicată datorită poziţionării în calendarul internaţional al turneului, cât şi a faptului că mai sunt doar câteva turnee pe zgură după care toate jucătoarele de top se îndreaptă spre Statele Unite pentru a se pregăti pe suprafaţă hard înaintea US Open. Lista nu este definitivată, dar în mod cert vom avea jucătoare din prima sută, cred că 5-6, dacă nu chiar mai multe. De asemenea, avem şanse reale să vină măcar o jucătoare din primele 50 WTA. Numai Dokici dacă vine să-şi apere punctele din ediţia trecută şi ar fi bine pentru că este în top 50", a declarat cel care este şi antrenor al Irinei Begu.
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, a anunţat că aşteaptă un răspuns în ceea ce priveşte transformarea BCR Open România Ladies într-un turneu WTA. "BCR Open România este cel mai important turneu de tenis feminin din România, iar la anul încercăm să îl urcăm. Federaţia a făcut demersurile pentru ca BCR Open România să devină primul turneu feminin de categoria WTA din ţara noastră, cu premii de peste 200.000 de dolari. În ceea ce priveşte data de desfăşurare, aceasta ne va fi comunicată de la WTA. Ne-am dori să păstrăm actuala perioadă de desfăşurare în calendarul internaţional, dar