Jurnaliştii care îşi iau subiectele din artă au ieşit dintre rînduri sau din studiouri audio-video şi s-au aşezat la o vorbă despre cele ce îi interesează şi îi preocupă. Este o idee, o necesitate, o iniţiativă. Locul întîlnirii a fost palatul Racoviţă-Cesianu, cunoscut şi sub denumire oficială de noul sediu al Art-mark, casa de licitaţie de obiecte de artă şi de colecţie care aniversa, miercuri, trei ani şi o zi de cînd îi ieşiseră actele de naştere. Au fost trei ani intenşi, derulaţi în ritm accelerat, cu multe realizări surprinzătoare, cu superlative şi împliniri.
La prima întîlnire a ziariştilor de artă din România, desigur, nu în formulă exhaustivă, am încercat delimitarea unor termeni, tema generică fiind "a scrie despre artă versus a scrie despre piaţa de artă". Un context generos, care vorbeşte direct despre o actualitate în mare devenire. Avem o tradiţie remarcabilă şi susţinută intelectual a analizei artistice, a criticii şi a istoriei artei. În schimb, curajul de a scrie despre realizările măsurabile în diferite monede ale comerţului cu obiecte de artă a apărut relativ recent. Desigur, nu ne referim la publicaţia şi rubrica de faţă, care împlineşte, în 2012, nu o profeţie, ci exact 15 anişori de continuitate.
Înainte de 1990, discuţia despre piaţa de artă şi mai ales transpunerea ei în presă erau imposibile. Atunci, comerţul cu obiecte ce fac astăzi obiectul licitaţiilor specializate se derula, oficial, doar la nivelul consignaţiilor şi al unor avizaţi. O frumoasă şi exactă frescă aproape reportericească a acelor vremuri aflăm în scrierile de o viaţă ale lui Vasile Parizescu, preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din România. Preţurile dinainte de 1990 la pictură şi sculptură, mai ales de interbelici sau antebelici români, dar şi contemporani în viaţă, nu erau deloc mici, dacă le raportăm la nivelul respectiv de salarizare. În primii
