Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova protestează dur faţă de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la evenimentele din 1941. Preşedintele român a provocat o furtună de indignare în cadrul Ministerului rus de Externe, după ce a declarat că, în 1941, ar fi trimis şi el soldaţi români să lupte împotriva Uniunii Sovietice.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexandr Lukashevich, Traian Băsescu a justificat agresiunea armatei germane împotriva Uniunii Sovietice.
"Rusia este revoltată că preşedintele român a declarat că şi el le-ar fi ordonat trupelor sale să treacă râul Prut pentru a ataca URSS în 1941", se arată într-un mesaj publicat de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe Aleksandr Lukaşevici, pe contul de Twitter al instituţiei.
"O astfel de declaraţie, cu atât mai mult lansată în trista zi de comemorare a 70 de ani de la declanşarea Marelui Război pentru apărarea Patriei, în cursul căruia poporul nostru a pierdut 27 milioane de vieţi omeneşti, nu poate fi explicată nici de circumstanţe curente de politică internă, nici prin referiri la caracterul provocator al întrebărilor ziariştilor. Este absolut evident că o astfel de bravadă neruşinoasă care justifică agresiunea fascistă şi profanează memoria milioanelor de jertfe ale nazismului este inadmisibilă şi merită o apreciere adecvată din partea Europei civilizate", se arată într-un comunicat al MAE rus.
Diplomaţii ruşi au clasificat declaraţia liderului român drept o susţinere neruşinată a lui Hitler, arată newsru.com.
Oficialii ruşi consideră că declaraţiile preşedintelui Băsescu „profanează memoria milioanelor de victime ale fascismului” şi solicită ca afirmaţiile „să primească o evaluare adecvată” din partea Europei civilizate.
Traian Băsescu a făcut declaraţiile care i-au sca