Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional Doar 7% din locuinţele de la noi din ţară sunt asigurate împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, potrivit informaţiilor furnizate de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID).
„În România, numărul total de locuinţe este de aproximativ 8.385 de milioane, dintre care 6,825% au fost asigurate. Numărul total de poliţe obligatorii încheiat până în prezent la nivel naţional este de 572.317”, ne-a declarat Marius Bulugea, preşedintele Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor PAID. Persoanele care nu au încheiat o astfel de poliţă mai au la dispoziţie doar două săptămâni pentru intrarea în legalitate. Proprietarii locuinţelor care nu încheie o astfel de poliţă până la 15 iulie vor primi amendă, potrivit Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, republicată în Monitorul Oficial nr. 115, din data de 15 februarie.
Asigurarea locuinţei a devenit obligatorie începând cu data de 15 iulie 2010, iar termenul până la care persoanele aveau obligaţia să încheie această asigurare a fost iniţial 15 ianuarie, însă acest termen a fost amânat. Poliţa de asigurare obligatorie a locuinţei împotriva cutremurelor, inundaţiilor şi alunecărilor de teren costă 10 sau 20 de euro pe an, în funcţie de tipul locuinţei. În această situaţie, valoarea despăgubirii este de maximum 20.000 de euro, ceea ce este puţin comparativ cu valoarea reală a locuinţei.
Pentru asigurarea locuinţei la valoarea reală putem încheia o asigurare facultativă, care este mai scumpă decât cea obligatorie, dar acoperă şi mai multe riscuri. Asigurarea facultativă acoperă riscul la incendiu, trăsnet, explozie, furt prin efracţie, vandalism, inundaţie de la vecini, lovirea casei de către vehicule rutiere, avarii accident