Oprescu a luat-o razna. Îmbătat de festivismul îndoielnic de la inaugurarea pasajului Basarabi, nu se mai gîndeşte la altceva decît la proiecte faraonice aberante. În timp ce în centrul oraşului tinde să se permanentizeze rana vie a şantierului pentru Bulevardul Uranus, primarul vrea mega-autostradă suspendată, care să răvăşească tot oraşul.
Cît de obsedat e primarul se vede din simplul fapt că printre variantele proiectului supus dezbaterii publice se află şi una în care autostrada trece prin Parcul Herăstrău, distrugînd acest parc reprezentativ al Bucureştiului. Şi doar luarea în calcul a unei astfel de “soluţii” este inacceptabilă.
Proiectul ar urma să coste un miliard de euro, deci, aplicînd algoritmul Bechtel-Basarabi, în realitate cîteva miliarde de euro, iar construcţia lui ar da peste cap oraşul pentru ani buni de acum înainte. A lua în calcul astfel de costuri colosale este aberant. Problema nu e că proiectul “nu merită atît”, şi dacă el s-ar putea face mult mai ieftin şi mai uşor, nu cred că ar merita făcut deloc.
Problema rămîne aceea că primarul (şi nu doar el, ci şi administraţiile precedente) e obsedat de un singur lucru, să aducă cît mai multe maşini în oraş, deoarece, precum africanii de acum sute de ani, vede în maşină un fel de amuletă magică a progresului şi bunăstării (şi în posesorii lor singurii cetăţeni care merită băgaţi în seamnă, dar nu mai insist, am mai scris de curînd).
Oprescu spune că după infrastructură vin investiţiile, dar dă exemplul centrului istoric, unde barurile şi magazinele au venit tocmai pentru că s-a creat spaţiu pietonal. Pe lîngă autostrada “suspendată” ce investiţii o să vină, în afară de benzinării?
Toate terenurile libere din oraş au fost construite, de la marile terenuri virane pe care s-au făcut super- şi hipermarketuri pînă la ultimul petec de teren dintre blocuri. Nici asta n-a fost de
