Orice acord asupra reducerii deficitului cere decizii dificile şi soluţii echilibrate. Iată ce a declarat preşedintele Barack Obama într-o conferinţã de presã. Liderul de la Casa Alba a subliniat cã i se pare firesc ca statul sã cearã companiilor petroliere şi particularilor proprietari de avioane sã renunţe la înlesniri fiscale de care numai ei beneficiazã.
Corespondentul RFI la Washington, Radu Tudor
În scădere de popularitate, preşedintele Obama a ţinut o conferinţă de presa, prima din luna martie încoace. O conferinţă de presă de peste o oră, dominată, previzibil, de chestiuni economice.
Şomajul rămâne la un nivel alarmant, Legislativul nu poate ajunge la o înţelegere în privinţa plafonului împrumuturilor, dată la care statul intră în faliment tehnic se apropie.
"Pe 2 august vom fi epuizat toate mecanismele de achitare a datoriilor. Dacă nu mai putem plăti, consecinţele economice vor fi grave şi imprevizibile", a avertizat Barack Obama, citind, printre aceste posibile consecinţe, panica pe pieţele de capital şi căderea într-o noua recesiune.
Republicanii, în special aripa dreaptă a partidului, refuză orice mărire a veniturilor, inclusiv eliminarea degrevărilor fiscale de care beneficiază corporaţiile şi cei ultrabogaţi, preferând tăierea drastică a cheltuielilor în sfere care afectează precumpănitor clasa mijlocie, bătrânii şi săracii.
"Orice acord asupra reducerii deficitului cere decizii dificile şi soluţii echilibrate. Înainte de a le cere pensionarilor să plătească în plus pentru asigurare medicală, înainte de a tăia fondurile pentru educaţie, înainte de a sacrifica investiţiile în cercetare şi inovaţie, mi se pare firesc să pretindem companiilor petroliere şi particularilor proprietari de avioane să renunţe la înlesniri fiscale de care numai ei beneficiază. Nu-i ceva radical, e o propunere cu care americanii sunt, în