Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Ar fi bine dacă Băsescu demisionează, am face parlamentare şi prezidenţiale simultan

Publicat in Romania Libera, joi 30 iunie 2011 · ·

Liderul PSD Victor Ponta spune că, dacă preşedintele Traian Băsescu va vrea să demisioneze pentru a se ajunge la suprapunerea alegerilor, nu va avea nicio opoziţie din partea USL, şi a opinat că personal se îndoieşte că el va face acest lucru, informează NewsIn.

"Am impresia că nici dvs nu-l luaţi în serios dacă nu mă întrebaţi despre faptul că dl preşedinte a zis că ar putea să-şi dea demisia. Noi credem că ar fi foarte bine să-şi dea demisia şi credem că ar fi foarte bine să facem şi alegeri prezidenţiale odată cu cele parlamentare.

Nu va avea nici o opoziţie de la noi în acest sens. Dar mă îndoiesc că o va face. Nici în cinci minute, nici în cinci luni sau un an şi cinci luni, câte mai sunt până în noiembrie sau decembrie 2012. Din punctul nostru de vedere, nu-l vom ruga pe dl preşedinte Băsescu să rămână până în 2014! Suntem pregătiţi şi pentru alegeri prezidenţiale imediat ce funcţia va fi vacantă", a comentat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a reiterat intenţia sa de a renunţa la o parte din mandat dacă parlamentarii decid recuplarea alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare, însă a dat asigurări că acesta nu e un "truc" pentru a candida din nou, cum a făcut Ion Iliescu.

Într-o emisiune la 10TV, preşedintele a pledat pentru revenirea la mandatul de 4 ani: "Nu pentru că îmi convine sau nu. Aşa e bine pentru ţară. Să fie odată alegerile prezidenţiale şi legislative. (...) Dacă ei (parlamentarii - n.r.) revizuiesc Constiţia şi stabilim să suprapunem din nou mandatele, renunţ la atât cât este nevoie să se suprapună mandatele", a spus Băsescu.

Liderul PSD Victor Ponta spune că, dacă preşedintele Traian Băsescu va vrea să demisioneze pentru a se ajunge la suprapunerea alegerilor, nu va avea nicio opoziţie din partea USL, şi a opinat că personal se îndoieşte că el va face acest lucru, informează NewsIn.

"Am impresia că nici dvs

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Xabi Alonso, după debutul la Cupa Mondială a Cluburilor cu Real Madrid: Totul e un proces

Mediafax acum o ora
„În prima parte am suferit în multe aspecte, atât cu mingea, cât și fără. Am pierdut prea repede posesia, n-am găsit echilibrul. Sunt lucruri despre care am discutat, dar ne-a luat timp să ne adaptăm. Sunt mulțumit de reacția din partea a doua: am s

Darryl Nirenberg, nominalizat oficial ambasador al SUA în România

Ziua Constanta acum 11 ore
Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg, conform site-ului administrației americane. Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darry

Un bărbat a murit, după ce s-a prăbușit un balot de paie peste el. Detalii de la IPJ Timiș

Ziua Constanta acum 10 ore
Un bărbat de 44 de ani a murit, astăzi, 18 iunie 2025, după ce s-a prăbușit peste el un balot de paie, pe câmp, pe raza localității Buzad, județul Timiș. Detalii de la IPJ Timiș: La data de 18 iunie 2025, polițiștii Secției 1 Rurale au fost sesizați

Marius Tucă Show începe joi, 19 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump către Putin: „Fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuți!”

HotNews acum 11 ore
Donald Trump a declarat miercuri că omologul său rus Vladimir Putin ar trebui să se ocupe mai întâi de soluționarea negociată a războiului Rusiei cu Ucraina înainte de a-și oferi serviciile de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, scrie AFP.

Mircea Negulescu, zis „Portocală”, va primi 1 milion de lei daune morale din partea foștilor inculpați care l-au acuzat de anchete abuzive

Gandul acum 8 ore
Miercuri, 18 iunie 2025, Tribunalul București a decis că fostul procuror DNA de la Ploiești, Mircea Negulescu, zis „Portocală”, trebuie să primească 1 milion de lei daune morale din partea unui grup de persoane pe care le-a cercetat penal în trecut

Ștrandul din Praid se redeschide de la 1 iulie 2025. Se fac lucrări de amenajare pentru redeschidere

Mediafax acum 8 ore
Lucrătorii de la Salrom au adus de la Dej mai mulți saci de sare pentru a asigura salinitatea apei și fac lucrări de amenajare pentru redeschiderea zonei de agrement. Faptul că ștrandul va fi funcțional de la 1 iulie cel târziu le dă speranțe comerc

Un bărbat care se sustrăgea unei pedepse de aproape 13 ani de închisoare după ce a lovit cu sabia în cap un poliţist din Suceava a fost prins în Norvegia

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 37 de ani care se sustrăgea executării unei pedepse de 12 ani şi opt luni de închisoare, după ce, în timpul unei percheziţii la locuinţa sa, a lovit cu sabia în cap şi în braţ un poliţis

FCU Craiova nu a primit licența pentru Liga 2

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
FRF . Pe listă nu se regăsește , echipa patronată de Adrian Mititelu. Conducătorul clubului a declarat ieri că nu a depus dosarul pentru licențiere, dar FRF „nu va avea curaj” să nu le ofere licența. Aștept Federația să vedem dacă are curajul să spu

Restricţii temporare de circulaţie pe Splaiul Independenţei din Capitală, în urma lucrărilor la Planşeul Unirii

Adevarul acum 9 ore
Brigada Rutieră a Capitalei anunță că vor fi instituite restricţii temporare de circulaţie sâmbătă, 21 iunie, pe Splaiul Independenţei, pentru lucrările la Planşeul Unirii.

Vremea

București
acum

21°
joi

21°/35°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

14°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

19°
joi

19°/27°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/32°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°
dum.

12°/29°